Începutul anului vine cu vești proaste în privința incidenței de cazuri de Covid, precum și cu noi măsuri de siguranță. 

Conform Direcţiei de Sănătate Publică, incidența de cazuri a crescut peste 3%. În prezent este de 3,63 cazuri la mia de locuitori, în creștere față de ziua anterioară. Capitala României a intrat de miercuri în scenariul roșu după ce rata de infectare a crescut peste 3. Comitetul pentru Situații de Urgență București a stabilit noi reguli care susțin prelungirea stării de alertă.

În acest caz, restaurantele, cinematografele, sălile de fitness, precum și alte activități vor funcționa la capacitate de maxim 30%, în intervalul 05:00-22:00. În școlile în care rata de vaccinare a personalului este sub 60% vor trece în online, iar copii din grănițe vor sta acasă. Pentru aglomerarea din mijloacele de transport în comun, prefectul Capitalei a spus că va căuta soluții. În trecut, când rata de infectare a fost ridicată, STB și Metrorex au suplimentat autobuzele, respectiv trenurile.

„În zilele următoare vom avea noi întâlniri să vedem dacă este necesară în acest context o eventuală suplimentare”, a declarat Alexandra Văcaru într-o conferință de presă.

Pixabay

Restricțiile au intrat în vigoare

Restricțiile au intrat în vigoare de ieri, 12 ianuarie 2022, fiindcă numărul de infectări a crescut și era de 3,32 la mia de locuitori.

„Restricțiile încep să fie aplicate din momentul ratei de incidență cu depășirea de 3 la mia de locuitori, respectiv de la momentul comunicării către public, publicarea pe site-ul prefecturii.”, a mai spus prefectul Capitalei.

Pe lângă restricțiile aplicate în Capitală, rămân în vigoare și cele la nivel național. Se cere purtarea măștii de protecție în toate spațiile și păstrarea distanței reglementate între cetățeni.

În 22 octombrie 2021 s-a atins cea mai mare rată de infectare. În București s-a înregistrat 16,54 cazuri la mia de locuitori.