Dan Negru este un nume și o voce consacrată a televiziunii din România. S-a născut pe 23 februarie 1971, în Timișoara. Prezentatorul s-a făcut remarcat pentru succesul din televiziune, dar și pentru longevitatea și audiența colosală a emisiunilor realizate de vedetă, de-a lungul anilor. A fost scenarist, prezentator și autor al multor formate TV. Este „Tatăl Revelioanelor”, mulți dintre români și-au petrecut trecerea dintre ani alături de Revelionul prezentat de Dan Negru.

Care este povestea începuturilor pline de succes ale lui Dan Negru

Dan Negru a vorbit despre viața sa, dar și despre începuturile de carieră. Face dezvăluiri despre schimbările apărute pe parcurs în viața sa, atât personală, cât și profesională. Ce meserie a avut, de fapt, înainte de a fi celebru? Ei bine…contabil!

” Oficial, cu carte de muncă, nu. Am terminat liceul Economic, un liceu greu înainte de ’89 și pentru că nu am intrat din prima la facultate am fost contabil.

Apoi, m-am ținut doar de jurnalism, pe care încerc în anii ăștia să-l studiez mai bine printr-un doctorat la care am ajuns în anul trei. E de învățat la orice vârstă. Sunt cel mai vârstnic doctorand și în grupa mea sunt doar puști de 20 de ani. Colegii mei, doctoranzi, nici nu erau născuți când eu eram veteran deja în revelioane (râde).” , a declarat Dan Negru pentru click.ro

Din ce și-a câștigat traiul Dan Negru, în „tinerețe”. Ce job inedit a avut „Regele Revelioanelor”: „Nu am intrat din prima la facultate”
Social media

Cum a ajuns Dan Negru să lucreze în televiziune

„Prin transfer de la radio. Lucram la radio și pe atunci radioul era în aceeași instituție cu televizunea. Era RadioTelevziunea Română. Nu mi-a plăcut la început. Îmi părea mai cu ștaif radioul. Radio Televiziunea Română era la vremea aia cea mai serioasă instituție media din România. Televiziunile private, alea care existau, păreau niște buticuri la colț de stradă în comparație cu RadioTelevziunea Română. De asta, decăderea de azi e inexplicabilă.”, a continuat Dan Negru.

„N-aș mai lua-o pe același drum”

Dan Negru a spus că dacă ar mai avea o șansă, nu ar mai lua-o pe același drum. Ar schimba povestea. Vedeta a mărturisit că, dacă ar avea cum să o ia de la zero, nu ar păstra lângă el decât familia și cățelul.

„N-aș mai lua-o pe același drum. Ar însemna să nu-mi iau în seama regretele. Nu a fost un drum rău, dimpotrivă, dar dacă aș lua-o de la capăt, mi-aș păstra doar familia și câinele.”, a mai spus vedeta Antenei 1, pentru sursa citată.