Reclamă

Din 11 decembrie 2024, DIGI extinde operațiunile comerciale în Europa și introduce pe piața belgiană servicii de internet fix în bandă largă prin fibră optică, precum și voce și date mobile. Cu o strategie axată pe nevoile utilizatorilor și un angajament ferm pentru soluții performante și accesibile, DIGI are în plan să redefinească accesul la tehnologie și divertisment pentru consumatorii belgieni.

Compania se poziționează ca noul jucător pe piața de telecomunicații din Belgia, cu promisiunea unei oferte simple și transparente, menită să răspundă cerințelor abonaților. Utilizatorii vor beneficia de internet ultra-rapid, cu viteze de transfer de până la 10 Gbps, de opțiuni mobile consistente și, în viitor, de un conținut variat de programe TV.

„Ne angajăm să facem telecomunicațiile accesibile pentru toți consumatorii belgieni, implementând o politică tarifară transparentă și corectă”, a declarat Jeroen Degadt, Director General al DIGI Belgia. Compania se concentrează pe construirea, testarea și optimizarea internă a serviciilor, pentru a controla costurile și a oferi economii direct clienților.

DIGI își extinde serviciile cu pachete mobile și opțiuni de internet fix. Planul DIGI Mobile Light oferă 15 GB date la 5 euro/lună, iar pentru internet fix, sunt disponibile trei opțiuni: DIGI Fiber Essentials (500 Mbps la 10 euro/lună), DIGI Fiber Max (1 Gbps la 15 euro/lună) și DIGI Fiber Ultimate (10 Gbps la 20 euro/lună). Instalarea este gratuită, iar WiFi-ul este inclus.

Serviciul este deja operațional în Cureghem (Bruxelles) și va fi disponibil curând și în alte zone din capitală, precum și în alte localități belgiene. „Prin valorificarea resurselor și a expertizei internaționale, continuăm să construim o rețea avansată de fibră optică și mobilă prin colaborări strategice și investiții pe termen lung”, a declarat Valentin Popoviciu, Director Executiv DIGI Communications.

Grupul DIGI, lider în telecomunicații în România, operează și în Spania, Italia și Portugalia. DIGI mizează pe modernitatea rețelelor sale de fibră optică și pe tehnologiile avansate pentru a furniza soluții de conectivitate excepționale. Mai multe detalii despre ofertele DIGI sunt disponibile pe site-ul companiei.


Reclamă

Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro