La nivel european, se pare că există discrepanțe destul de mari în ceea ce privește salariul minim pe economie. Iar de aceea, printre cele mai mari obiective ale Uniunii Europene pentru anii ce urmează să vină se numără stabilirea unor formule și reguli general valabile de stabilire a salariului minim pe economie.
Pentru calcularea propriului salar după reglementările din România puteți accesa calculul salariului net.
Care este salariul minim pe economie în țările europene
Există trei categorii de state europene în funcție de valoarea salariului minim. Cea în care este sub 1000 de euro, cea a țărilor unde pragul minim depășește cu puțin 1000 de euro și cea în care salariul minim este mai mare de 1500 de euro.
Din categoria țărilor europene în care minimul pe economie este sub 1000 de euro fac parte 13 țări. Acestea sunt: Bulgaria, Letonia, România, Ungaria, Croația, Slovacia, Cehia, Estonia, Polonia, Lituania, Grecia, Malta și Portugalia.
Din cea de-a doua categorie fac parte doar două state: Spania și Slovenia.
Din categoria a treia, unde salariul minim pe economie depășește 1500 de euro fac parte șase state. Acestea sunt: Franța, Germania, Belgia, Olanda, Irlanda și Luxemburg.
Așadar, nicio țară din sudul sau estul Europei nu are minimul pe economie care să atingă pragul de 1500 de euro.
De menționat însă, este că Italia, Austria, Cipru, Finlanda, Elveția și Danemarca nu sunt incluse în această listă. Asta, deoarece aici, metodele de stabilire a salariului minim pe economie sunt diferite. Cu alte cuvinte, salariul minim în aceste țări se stabilește prin intermediul negocierilor între angajatori și sindicate.
România are al treilea cel mai mic salariu minim pe economie din Uniunea Europeană
Salariul minim în România a crescut în anul 2022, la 2550 lei brut. În anul 2021 acesta era de 2300 de lei în anul 2021. Cu toate acestea, această majorare nu este suficientă pentru a compara nivelul de trai de la noi din țară cu cel al țărilor vestice.
România are al treilea cel mai mic salariu minim pe economie din Europa. Salariu care este de aproximativ patru ori mai mic decât cel din Luxemburg.
Salariul minim net în România, astăzi este de 1524 lei, în timp ce în 2021 acesta a fost 1386 de lei.
Pentru că, discrepanțele între salariile minime dintre statele membre UE sunt atât de mari, Uniunea Europeană își dorește ca, în următorii ani să implementeze aceleași formule și reguli după care să se stabilească salariul minim pe economie. Însă, până atunci, statele europene vor proceda cum au procedat și până acum în stabilirea salariului minim.