Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că gimnastele au un stil de viață extrem de riguros. Alimentația este unul dintre elementele pe care femeile care activează în lumea sportului trebuie să îl țină sub control. De altfel, orice abatere de la regula cântarului poate aduce sancțiuni și șanse în minus spre succes. Astfel, dieta după care se ghidează sportivele are la bază un aport mare de proteine. Dacă alegi să urmezi un astfel de regim cu siguranță rezultatele nu vor întârzia să apară.
Dieta gimnastelor te ajută să slăbești sănătos
În zilele de luni, marți și miercuri consumă alimente bogate în proteine, însă nu renunța deplin la carbohidrați. Astfel, mesele din cele trei zile ar trebui să arate astfel.
Dimineața: omletă din un albuș și un ou întreg. Alături poți consuma câteva felii de castravete și o felie de pâine integrală;
Prânz: Piept de pui sau carne de pește la grătar alături de salată, boabe de năut;
Cină: iaurt maxim 2% grăsime.
În următoarele zile ale săptămânii, respectiv joi, vineri, sâmbătă și duminică renunță la carbohidrați.
La micul dejun este ideal să consumi iaurt alături de un fruct. Banana, mango, coacăzele, căpșunii sau zmeura sunt variante excelente în acest caz.
Consumă carne de pui, curcan, vită la grătar sau pregătite la abur. Le poți asocia cu legume precum broccoli, varză de Bruxelles sau sparanghel.
De asemenea, la cină, poți consuma aceleași preparate precum la prânz. Cu siguranță dacă scoți carbohidrații, cântarul nu va întârzia să îți arate rezultate spectaculoase.
Totuși acest tip de regim nu este indicat pe termen lung. Alege să îl urmezi timp de două săptămâni, făcând ulterior o pauză. După această perioadă în care ai grijă să rămâi în deficit caloric, poți repeta procesul.
Cu siguranță nu este necesar să eviți gustările dintre mese dacă nu te poți lipsi de acestea. Pentru ele alege să consumi nuci, caju, fistic, fructe deshidratate. Toate au însă un aport caloric important, astfel că trebuie consumate cu moderație.