La fiecare ședință care are loc în Parlament, Diana Șoșoacă face declarații controversate.

Nici astăzi nu a stat departe de acest lucru. Ea a vorbit joi în plenul Parlamentului despre dictatura sanitară impusă în România și a dezvăluit ce îi așteaptă pe români din punctul său de vedere.

Fostul senator AUR spune că în România este pe cale de a fi impusă o dictatură militară, odată cu instalarea guvernului condus de Nicolae Ciucă. Ea face declarații senzaționale, greu de crezut, însă cu toate acestea sunt oameni care rezonează cu dânsa și care consideră că ceea ce spune este corect.

Diana Șoșoacă, declarații șocante

Reamintim că Nicolae Ciucă este viitorul premier al României, fără doar și poate, dar și un militar cu o carieră uriașă. Diana Șoșoacă spune că într-o cu totul altă situație sanitară ar fi fost necesară o dictatură militară, în Parlament mai ales. Totuși, explică ea, în condițiile unei dictaturi sanitare, nu este nevoie și de una militară.

„Nu mai gândesc decât la proiectul domnului Raed Arafat, cu armata lui de cei 90.000 de afgani şi tot felul  de imigranţi care va intra peste noi în case şi ne vaccina obligatoriu”, a declarat, joi, Diana Şoşoacă, în plenul Parlamentului. 

Senatorul independent a anunţat că va organiza proteste, dacă se va impune certificatul verde obligatoriu la locul de muncă.  În calitate de jurist, spune ea, există dreptul la nesupunere civică.

Diana Șoșoacă amenință cu proteste uriașe

„În momentul în care veţi avea paşaportul verde, sau poate instituiţi paşaportul kaki, aprobat în Parlament şi veţi impune vaccinarea obligatorie, vă spun eu personal voi scoate cât de mulţi români pot în stradă şi cred că şi George Simion la fel şi aveţi cuvântul meu că veţi avea parte de cea mai mare nesupunere civică prin care poporul român îşi va redobândi libertatea, că tot vine 1 Decembrie”, a mai declarat Diana Şoşoacă. 

Într-un final, Diana Șoșoacă a anunțat că nu va vota Guvernul Ciucă, din care fac parte atât liberali, cât și social-democrați și politicieni din UDMR.