În ultimul an, Diana Dumitrescu s-a luptat cu kilogramele în plus. Actrița s-a confruntat cu fluctuații de greutate și cu diete eșuate. Însă, acum a descoperit calea cea bună, iar kilogramele în plus s-au spulberat. Cu toate acestea, vedeta își dorește și mai mult și se află în plin proces de slăbire. Cei dietă urmează acum Diana Dumitrescu?
Diana Dumitrescu a reușit să câștige, în cele din urmă, lupta cu kilogramele în plus. Vedeta a încercat mai multe metode ce au eșuat, însă acum a descoperit dieta ce i se potrivește perfect. Inițial, actrița a ținut o dietă strictă ce a ajutat-o să dea jos 10 kilograme, însă nu după mult timp a pus înapoi 7.
Așa că, Diana Dumitrescu s-a reorientat și a descoperit varianta câștigătoare. Actrița ține acum psiho-dieta și pare că regimul alimentar i se potrivește de minune. Acul cântarului arată tot mai puține kilograme.
„În primă fază am slăbit anul trecut 10 kilograme într-adevăr, cu o dietă foarte strictă, cu mâncare cântărită, dată de un nutriționist. După care m-am îngrășat la loc vreo 7 kg și nu am reușit foarte mult timp să slăbesc.
Iar acum cu ajutorul psiho-dietei, cu Anca Alungulesei, am reușit să mai dau jos 5 kg și sunt în continuare sub dietă, dar este o dietă extrem de relaxată, în care mănânc cam ce vreau.”, a declarat Diana Dumitrescu, potrivit viva.ro.
Ce este psiho-dieta?
În prezent, Diana Dumitrescu urmează o dietă ce are la bază principiile de intermittent fasting. Mai exact, actrița mănâncă în decursul a opt ore, iar apoi face pauză 12-16 ore. Această variantă pare că a fost câștigătoare pentru vedetă. Pe lângă faptul că a ajutat-o să de jos multe kilograme și să se mențină, se potrivește perfect și cu ritmul agitat de pe platourile de filmare, unde pauzele de masă nu prea există.
„Aș vrea să înceapă cu 5 oricum, să fie 53, sa fie 55, 57. Nu m-am hotărât, dar mă uit, îmi place cum arăt și când o să zic gata, atunci o să mă opresc. Nu mă deranjează, pentru că nu m-am îngrășat. M-am învățat să îmi iau la mine o salată, o supă și atunci mi-a fost foarte simplu să mănânc în timpul zilei. Pentru că nu mâncam dimineața și mâncam doar la prânz, după care terminam filmările pe la 7, mă duceam acasă și mâncam, adică era foarte simplu de ținut. Când ajung pe platourile am foarte multă energie.”, a mai spus Diana Dumitrescu.