Fără doar și poate, Diana Dumitrescu este una dintre cele mai îndrăgite actrițe. Aceasta este cunoscută publicului pentru rolurile din „Regina”, „Iubire ca în filme” sau „Un Crăciun regal”. Dar drumul către succes nu a fost deloc ușor. Recent, Diana Dumitrescu a vorbit despre cel mai greu rol din întreaga sa carieră.
Diana Dumitrescu: „Aveam coșmaruri, temeri, mă trezeam plângând noaptea”
Actrița a mărturisit că i-a fost greu să interpreteze rolul din „Regina”. Nu personajul i-a dat mari bătăi de cap, ci faptul că nu făcea diferența dintre rol și viața privată. La acel moment, blondina era la început de drum. Diana Dumitrescu a mărturisit că nu putea să separe personajul de evenimentele pe care le trăia acasă.
Cea care a ajutat-o să se detașeze de personaj a fost Iura Luncașu, unul dintre cei mai buni actori și producători de filme. Diana Dumitrescu a mărturisit că ajunsese să treacă printr-o adevărată dramă pentru că ajunsese să confunde lucrurile. Odată cu trecerea timpului, actrița a primit sfaturi din partea colegilor. La fel stă situația și după ce a mai căpătat ceva experiență în lumea filmului.
„Să îl joc nu, dar mi-a fost greu să interpretez rolul din „Regina”, pentru că l-am asimilat foarte tare și am avut momente în care trăiam și acasă ce trăia personajul. Aveam coșmaruri, temeri, mă trezeam plângând noaptea. Am avut atunci o discuție cu Iura Luncașu care m-a ajutat, m-a învățat să separ lucrurile.
Cred că rolul din „Regina” a fost primul în care am înțeles ce înseamnă să creezi un personaj și să ți-l asumi cu totul. Dacă nu reușești să separi rolul de tine, poți ajunge să le confunzi, mai ales la o vârstă fragedă (aveam 25 de ani) și dacă nu ai foarte multă experiență”, a declarat Diana Dumitrescu într-un interviu pentru fanatik.ro.