Diana Constantin este fosta concurentă din cadrul emisiunii ”Insula Iubirii”. Acolo a avut un demers tumultos. Cu toate că se afla într-o relație, aceasta a ales să-și înșele iubitul cu o ispită masculină de pe insulă, nimeni altul decât Andy. În momentul în care a venit pe insulă, era iubita lui Ben. Numele său adevărat este Pollak Bohus. Între timp, lucrurile s-au schimbat drastic.

Reclamă

Se pare că Diana Constantin a avut un episod amoros destul de zbuciumat în ultima perioadă. Aceasta a declarat faptul că a avut o relație pe care nu și-ar mai dori să o aibă niciodată. Ispita mai mărturisește faptul că ultima perioadă pentru ea a fost o lecție învățată, pentru că, spune ea, ceea ce a oferit la un moment dat, s-a întors în defavoarea ei când îi era lumea mai dragă.

Reclamă

„Insula iubirii mi-a oferit multe lecții din care am învățat. Am învățat că dacă un om te jignește atunci nu te iubește. Ceea ce am trăit cu Ben și cu alte persoane, adică faptul că m-am purtat urât, totul mi s-a întors apoi în fosta relație de patru luni și am ajuns să fiu eu jignită. Am fost patru luni într-o relație de parcă eram eu într-o relație cu mine, cea veche. Mi-am primit lecția de la viață„, a mărturisit Diana Constantin.

Diana Constantin de la ”Insula Iubirii”, trauma vieții ei! ”Am ajuns să fiu...”
Diana Constantin de la ”Insula Iubirii”, trauma vieții ei! ”Am ajuns să fiu…”

Demersul tumultos al concurentei Diana Constantin în cadrul show-ului Insula Iubirii

Diana Constantin a participat pentru a doua oară în cadrul show-ului ”Insula Iubirii”, însă, de data aceasta, cu Aurel Deacanu. Și de această dată, ispita masculină Andy a continuat să facă ravagii în sufetul DianeiA astfel că aceasta, în continuarea, spunea faptul că tot la el se gândește. Se știe faptul că, în prima participare a ei în această emisine, Diana Constantin a întreținut chiar relații sexuale cu ispita Andy unde altundeva decât pe platorile de filmare. Tot Andy a reprezentat cauza sau motivul pentru care aceasta s-a despărțit de Ben.