Dezvăluiri uimitoare: Ponta primeşte o funcţie importantă la nivel european!

Data actualizării: 29/11/2019

Pro România a avut astăzi de făcut un anunţ de mare însemnătate pentru politică: Victor Ponta a fost ales, de câteva ore, în funcţia de vicepreşedinte al Partidului Democrat European, într-un eveniment cu ştaif desfăşurat la Paris.

Pro România a devenit membru cu drepturi depline al Partidului Democrat European în una iunie a acestui an, iar astăzi partidul marchează o victorie din punct de vedere profesional, mai ales după certurile şi căderea din clasa politică din România.Partidul a anunţat realizarea lui Ponta imediat după ce s-au validat voturile pentru funcţia de vicepreşedinte al PDE.

 „Cred cu tărie că locul României este şi trebuie să rămână în Europa. Tocmai de aceea, trebuie să facem şi noi ceea ce fac toate statele moderne din Europa şi din alte regiuni ale lumii – să stimulăm şi să folosim potenţialul uman şi natural al ţării noastre. Apartenenţa la un grup care are aceleaşi credinţe ca ale noastre ne dă siguranţa că, având aliaţi puternici, putem să ne îndeplinim obiectivele naţionale”, a declarat Ponta în comunicatul menționat.

Pro România a devenit membru cu drepturi depline al Partidului Democrat European în iunie 2019.


Delegaţia Pro România este formată actual din preşedintele Victor Ponta, deputaţii Mircea-Titus Dobre şi Oana-Silvia Vlăducă, iar secretarul executiv este Geanina Cristina Puşcaşu.

Citește și:

 

 

Citește și:
🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe substantial.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨