Reclamă
Reclamă

Naomy Moldovan, cunoscută drept prima femeie transgender din România, a decedat într-un spital din Germania, neîndeplinindu-și ultima dorință de a se afirma pe scena muzicală internațională. Înainte de moartea sa, cântăreața plănuia să reediteze un album pe care îl realizase cu ceva timp în urmă.

Impresarul cu care Naomy a colaborat, Radu Baron, a dezvăluit că artista avea planuri muzicale pe care nu a reușit să le realizeze. „Avea un album scos la mine, dar voia o reeditare. […] Voia un album de muzică ușoară, avea o voce bună, recunosc, dar mare ei problemă a fost cu nehotărârea”, a declarat acesta pentru Playtech Știri.

Naomy Moldovan nu a reușit să-și îndeplinească dorința, deși și-a încercat norocul timp de mai mulți ani. „Apoi, a dispărut brusc, a plecat în străinătate, mai venise de vreo două-trei ori, în țară, avea nevoie de bani, avea mari probleme financiare. Am fost singurul care i-a sărit în ajutor, o vreme. A fost un om bun, în felul său”, a mai spus impresarul.

Un alt detaliu dezvăluit de Radu Baron este legat de faptul că Naomy intenționa să scrie o carte despre viața sa dură în orfelinat. Printre persoanele care au ajutat-o pe parcursul vieții se numără și Viorel Lis, despre care avea mereu cuvinte de laudă.

Reclamă

Naomy, care a crescut într-un orfelinat și a trăit o viață departe de o familie tradițională, a primit sprijin de la străini pe care a început să-i considere familie. „Știu că Viorel Lis a ajutat-o mult pe Naomi, la un moment dat, îl lăuda mereu”, a confirmat Radu Baron.

Moartea cântăreței a venit ca un șoc pentru mulți români care o urmăriseră pe micile ecrane, fără a ști că aceasta se confrunta cu grave probleme de sănătate. În ultimul timp, artista nu a mai dat semne de viață din străinătate.

Reclamă
Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro