Reclamă

Acum, Cristi Borcea se bucură de familie și de libertate. Acesta a fost eliberat și își amintește că groază de anii pe care i-a petrecut în detenție. Despre perioada în care acesta a fost închis s-a vorbit mult, mai ales despre condițiile în care și-a ispășit pedeapsa. Acum, Miron Mitrea a făcut lumină în acest caz, vorbind despre viața de „lux” a lui Cristi Borcea din închisoare și dezvăluind porecla pe care acesta a primit-o.

Miron Mitrea și Cristi Borcea au împărțit pentru un timp aceeași închisoare, „Poarta Albă”. În anul 2015, Miron Mitrea a fost condamnat la închisoare, ispășind un an şi o lună din pedeapsă, în Penitenciarul Poarta Albă, la fel precum Cristi Borcea, care a fost închis în perioada martie 2014-iulie – 2018 pentru „Dosarul Transferurilor”. Astfel, cei doi s-au „intersectat” în închisoare, iar Miron Mitrea a dezvăluit câteva detalii despre acea perioadă.

Potrivit spuselor lui Miron Mitrea, zvonurile despre condițiile de detenție ale lui Cristi Borcea nu a fost tocmai adevărată, realitatea fiind cu totul alta. Mai mult, acesta a dezvăluit și ce poreclă primise fostul dinamovist de la ceilalți deținuți.

„Îi spuneam «Magdalena» bărbatului feroce al României. De ce? Avea tot timpul grijă de el, se întreținea. A avut un moment de slăbiciune, s-a lăudat și, astfel, au apărut articole cu SPA-ul lui Magdalena, SPA-ul lui Borcea din închisoare. Știind să manipulez oameni și instituții, respectând regulamentul, am vorbit și eu cu un băiat și i-am zis că vreau să fac duș în așa-zisul SPA al lui Borcea.

Era o cameră înaltă de 5 metri, geamurile lipseau, era un boiler, iar apa caldă curgea prin două țevi. Fiind frig afară, se făcea un abur, Doamne! N-am rezistat mai mult de două minute. Dar Borcea e un tip gomos, a vrut să se laude în presă, nu a vrut să se știe că a trăit ca un pușcăriaș oarecare. Toată presa a scris de SPA-ul lui Borcea, hai să fim serioși!”, a declarat Miron Mitrea, în cadrul unei emisiuni de telviziune.

Dezvăluiri de la „Poarta Albă”! Ce poreclă i-au dat ceilalți deținuți lui Crist Borcea în închisoare și cum arăta, de fapt, „luxul” în care și-a ispășit sentința
Social media

Cristi Borcea, despre viața în închisoare

Ulterior, după ce a fost eliberat, Cristi Borcea a mărturisit la rândul lui că mediul și condițiile în care a stat în închisoare au fost grele. Mai mult, acesta chiar a avut un moment în care a vrut să își pună capăt zileor.

„Am fost un deținut ca orice deținut, dar datorită notorietății am avut și avantaje și dezavantaje. Norocul meu a fost cu Giovanni Becali și cu Victor Becali. Niciodată nu am avut cameră de hotel, bandă de fitness, bicicletă. În prima seară când m-am dus la Poarta Albă, am vrut să iau toate medicamentele.

M-am dus în baie, nu era apă, nu era nimic, era un butoi mare, toalete turcești. Sub chiuvetă era o gaură unde era plin de șobolani. Ăsta a fost primul contact cu pușcăria. Se leagă cu celebra melodie Poarta albă. Lumea spunea că sunt condițiile cele mai bune acolo. Îmi este frică de șobolani. Pe săptămână visez cam de două trei ori treaba asta legat de pușcărie. Sunt traume care nu trec atât de ușor. Dacă nu-i aveam pe Giovanni și pe Victor acolo îmi era foarte greu. Gândacii, șobolanii și ploșnițele erau peste tot. Nu era apă caldă.”, a spus și Cristi Borcea.


Reclamă

Share.

Absolventă a Facultății de Comunicare și Relații Publice, SNSPA. A urmat mai multe cursuri de Multimedia – Radio și Televiziune, activează în presa online de trei ani. În prezent este redactor al publicației Substanțial.ro. Este bine ancorată în tot ceea ce ține de showbiz și la curent cu ultimele noutăți.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro