Armata ucraineană se confruntă cu o creștere a dezertărilor și actelor de insubordonare, potrivit declarațiilor a șase ofițeri ucraineni. Războiul de doi ani și jumătate cu Rusia a decimat unitățile ucrainene de pe prima linie, iar rotațiile de trupe sunt rare, ceea ce duce la epuizarea și demoralizarea soldaților, în special infanteriștii care luptă în zonele cele mai fierbinți, precum cele din apropierea Pokrovsk.
Comandantul unei unități angajate în luptele de la Pokrovsk a declarat pentru CNN, sub protecția anonimatului, că „nu toți soldații mobilizați își părăsesc pozițiile, dar majoritatea asta fac. Când ajung aici (în prima linie), realizează cât e de greu, când văd dronele inamicului sau efectele bombardamentelor artileriei”. Patru din cei șase militari ucraineni intervievați au vorbit sub protecția anonimatului, subliniind că „dacă supraviețuiesc, nu se mai întorc. Ori își părăsesc poziția și refuză să intre în luptă, ori încearcă să găsească un pretext să iasă din armată”.
Noii recruți, spre deosebire de voluntarii din primele zile ale războiului, au fost înrolați obligatoriu după adoptarea legii mobilizării din primăvară. Pot părăsi armata legal doar după adoptarea unei legi de demobilizare sau prin obținerea unei permisii speciale.
Ofițerul Serhii Cehoțkii din Brigada 59 de Infanterie Motorizată a explicat eforturile de a roti soldații la fiecare trei sau patru zile, însă acestea sunt îngreunate de prezența dronelor inamice, rotația devenind astfel foarte dificilă. „Recordul e de 20 de zile neîntrerupte”, a mai spus Cehoțkii, referindu-se la durata petrecută de unii soldați pe prima linie.
Problema dezertărilor este agravată de faptul că unii comandanți nu raportează imediat cazurile de dezertare și absențe neautorizate, încercând să-i convingă pe militari să revină fără a fi pedepsiți. Această abordare a dus la modificarea legii, permițând ca dezertarea să nu fie pedepsită la prima abatere.
În primele patru luni ale anului 2024, procurorii militari ucraineni au deschis aproape 19.000 de anchete penale împotriva soldaților care și-au abandonat pozițiile sau au dezertat. Peste un milion de ucraineni sunt angajați sau luptă în armată sau alte structuri de forță ale țării, de la militari de prima linie la personal din birouri.