Reclamă

Transmisie în direct din Parlament 

Preşedintele interimar al Senatului, social-democratul Titus Corlăţean, a luat cuvântul în plen și a criticat PNL-ul spunând că sunt o „sete de putere absolută, cel mai grav risc pentru orice democraţie europeană”. De asemenea acesta este sigur că va spune astăzi ‘la revedere’ Guvernului Orban.

„E o mare diferenţă între dezbaterile în Parlament care au avut loc atunci, acum câţiva ani, cu privire la oportunitatea, la acel moment, a unui sistem electoral şi ceea ce se întâmplă astăzi, pentru că nu v-au ajuns un preşedinte, un guvern şi un prim-ministru, o majoritate în Parlament, un comisar european, aţi dorit să luaţi cu japca şi administraţia locală din România. Or, asta înseamnă sete de putere absolută, asta înseamnă obsesie şi este cel mai grav risc pentru orice democraţie europeană. Puterea absolută concentrată în mâinile unui singur om este cel mai mare risc şi pentru noi, dar şi pentru dumneavoastră (…). Pentru toate aceste motive, astăzi, vă spunem domnule prim-ministru că noi, aici, în Parlament, prin vot democratic, vă vom spune ‘la revedere'”, a declarat Corlăţean în plenul Parlamentului.

Social-democratul spune că guvernarea PNL este ‘mincinoasă şi manipulatoare’.

„Am fost stupefiat să constat caracterul duplicitar şi fariseic al guvernării PNL, minciuna şi manipularea la care Guvernul PNL şi aliaţii de la USR au recurs în aceste săptămâni şi în ţară, şi în afara ţării. Fac referire la minciunile şi manipulările pe care reprezentanţii PNL şi USR au încercat să le perpetueze şi la Strasbourg, în acele faimoase dezbateri în comisia de monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, care v-a transmis, domnule prim-ministru, un semnal foarte clar din punct de vedere politic, un vot zdrobitor sesizând Comisia de la Veneţia împotriva acestui abuz de putere pe care îl comiteţi”, a susţinut Corlăţean.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro