Reclamă

Conform unui studiu publicat în Natura Communications, persoanele vaccinate cu două doze Pfizer în luna ianuarie și februarie au avut cu 51% mai multe șanse de a se infecta în luna iulie, față de cei care s-au imunizat în martie sau aprilie.

Lovitură totală pentru toți cei vaccinați cu Pfizer!

O echipă de cercetători a lucrat cu medici de la KSM Research and Innovation și a folosit informații furnizate de Maccabi Health Services pentru a efectua acest studiu care compară ratele de incidență a infecțiilor și a spitalizărilor legate de coronavirus între persoanele vaccinate la începutul campaniei din (ianuarie si februarie) si a celei din (martie si aprilie). Studiul a inclus peste 1,3 milioane de înregistrări, scrie Jerusalem Post.

Conform studiului, riscul de infectare a fost mult mai mare pentru cei care s-au vaccinat mai devreme și, de asemenea, cu un risc crescut de spitalizare. Oamenii de știință au declarat că rezultatele sunt similare cu alte studii legate de acest subiect, care arată o scădere a nivelurilor de anticorpi și a compușilor sistemului imunitar după patru până la șase luni.

„Eficacitatea vaccinului scade pentru toată lumea”

Mai mult, conform cercetării, vârsta celor vaccinați nu a avut niciun efect asupra scăderii eficacității vaccinului. Mai clar, protecția oferită de acesta a scăzut în cazul tuturor categoriilor de vârstă, nu doar a vârstnicilor.

 „Eficacitatea vaccinului scade pentru toată lumea, potrivit studiului”, afirmă dr. Barak Mizrahi, coordonatorul cercetării.

Mizrahi spune că eficacitatea vaccinului Pfizer a scăzut tot mai accentuat cu cât a trecut mai mult timp de la a doua doză. Acest lucru înseamnă că persoanele care s-au vaccinat în ianuarie au prezentat un risc mai mare de a contracta coronavirusul decât cei inoculați în februarie, șamd.

Studiul a fost făcut în perioada în care noua variantă Delta (cea indiană) mai infecțioasă a coronavirusului se răspândea vertiginos în Israel, mulți speculând încă de atunci că aceasta ar fi responsabilă de recrudescența cazurilor în Israel.


Reclamă

Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro