Banca Națională a României (BNR) a anunțat, miercuri, că dobânda cheie va crește de la 3,75% pe an la 4,75% pe an, începând de joi, 7 aprilie. Românii care au credite la bănci vor plăti rate mult mai mari.
Conducerea BNR a luat această decizie în ședința Consiliului de Administrație, având ca scop combaterea inflației cu care se confruntă țara noastră în ultima perioadă.
Cresc ratele la bănci
De asemenea, tot începând din 7 iulie, va fi majorată rata dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 5,75% pe an, de la 4,75% pe an și să crească rata dobânzii la facilitatea de depozit la 3,75%, de la 2,75% pe an.
„Păstrarea controlului ferm asupra lichidității de pe piața monetară; Menținerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și în valută ale instituțiilor de credit”, sunt alte decizii ce au fost luate de Consiliului de Administraţie, conform unei informări BNR.
Specialiștii economici din România se așteptau la o majorare uriașă a dobânzii. Analiștii sunt de părere că Banca Națională a României va continua să crească dobânda cheie, ce ar putea ajunge, la finalul anului în curs, la 5,5% sau chiar 6%.
Anunțul economiștilor
Economistul șef ING Bank, Valentin Tătaru, a declarat că este posibil ca BNR să mărească dobânda de politică monetară cu 75 de puncte de bază și în ședința din luna august. Chiar şi cu o creştere economică de peste 5% în 2022, ING Bank anticipează o dobândă de 6% până la finalul anului, cu perspective neschimbate şi anul viitor.
Pe de altă parte, vicepreședintele CFA România, Adrian Codirlașu, a declarat că potrivit celui mai recent studiu CFA, indicele ROBOR la 3 luni ar urma să ajungă la 6,90% în următoarele 12 luni. Din nefericire, el anticipează că se va ajunge mai repede la această valoare.