Ministerul Sănătății a anunțat că astăzi au fost raportate alte 13 cazuri noi de infectare cu Omicron. Zece dintre aceste contaminări sunt persoane din București, alte două sunt din Ilfov și una din județul Galați.
1. Cazurile de Omicron au explodat
Persoanele infectate cu tulpina OMICRON ( cinci bărbați, șapte femei și un copil) au vârste cuprinse între 14 și 89 de ani. Șapte dintre acestea sunt nevaccinate împotriva COVID-19. Două persoane au călătorit în Marea Britanie și în Statele Unite ale Americii.
Până în prezent, pe teritoriul României au fost confirmate 38 cazuri cu varianta OMICRON a virusului SARS-Cov-2.
Varianta Omicron a apărut în Africa de Sud. Dacă la început a provocat mari îngrijorări, acum lucrurile se mai liniștesc. Chiar dacă este mult mai contagioasă decât orice variantă, oamenii de știință nu consideră că Omicron este mai gravă decât tulpina Delta, de exemplu.
2. Ce se știe despre Omicron
Cunoscutul om de știință, Anthony Fauci, a declarat că varianta Omicron nu provoacă cazuri mai grave de Covid-19 decât Delta, varianta indiană. Consilierul Casei Albe spune că există unele semne care arată că varianta Omicron ar putea fi chiar mai puțin severă.
Medicul militar Valeriu Gheorghiță a vorbit despre eficiența vaccinurilor anti-COVID în cazul variantei Omicron a Sars-Cov-2. El spunea în urmă cu o săptămână că Omicron are toate șansele de a devenit dominantă în următoarele luni, inclusiv la noi în țară.
3. Sunt eficiente vaccinurile împotriva noii tulpini?
Gheorghiță a spus că vaccinurile își păstrează eficiența în fața variantei Omicron. De asemenea, medicul militar a atras atenția că, fiindcă va deveni dominantă, riscul de transmitere este mult mai mare decât în cazul variantei Delta.
Medicul Valeriu Gheorghiță a mai subliniat că nu vaccinurile omoară oameni, ci boala COVID-19 a ucis 56.000 de români. El a precizat că 90% dintre aceștia nu erau vaccinați împotriva coronavirusului.