Reclamă

Pe piețele din SUA prețul petrolului a scăzut la un minim istoric, situație care nu s-a mai întâmplat din 1983.
Datorită faptului că cererea a scăzut din cauza pandemiei, iar capacitatea de stocare a fost depășită, contractele la termen, numite futures, au scăzut sub 0 și au înregistrat o scădere de 321% pentru prima dată din 1983.
Contractele pentru luna mai ale West Texas Internațional au ajuns la -40.32 dolari pe baril, informează Market Insider.

,,Colapsul (…) este în primul rând o reflecţie a comercianţilor care au semnat contracte până în iunie, astfel că nimeni nu vrea să obţină livrarea deoarece toată capacitatea de înmagazinare este aproape completă”, a avertizat Edward Moya, analist senior de piaţă la Oanda, potrivit Agerpres.

Și contractele la termen pentru luna iunie au înregistrat scăderi cu peste 12%, la 21.87 de dolari pe baril.

Rusia, Arabia Saudită şi alţi producători au ajuns la un acord de reducere a producției cu 9.7 milioane de barili zilnic pentru lunile mai și iunie, cea mai mare scădere negociată vreodată.

Cum este afectată România de prăbușirea prețului petrolului

“Pe termen scurt, România nu va fi afectată de scăderea drastică a prețului petrolului din Statele Unite. În acest moment, consumăm foarte mult petrol din producția internă ceea ce face ca economia noastră să nu fie încă influențată de criza petrolului din Statele Unite. Pentru mine, ca ministru al Economiei, este îngrijorătoare această situație pentru că economia globală va fi influențată negativ de faptul că SUA nu reușesc, în momentul de față, să vândă petrolul la un preț corect. Un preț corect pe piață ne arată că o economie funcționează optim”, a scris ministrul Economiei, Virgil Popescu, pe pagina sa de Facebook.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro