Comerțul ambulant va fi interzis în capitala României, ca urmare a unei decizii luate de Consiliul General, care impune sancțiuni financiare consistente și confiscarea mărfurilor.  

Comercianții stradali ar urma să dispară de pe străzile bucureștene începând cu luna următoare, întrucât Consiliul General al Municipiului București a adoptat un proiect care interzice comerțul neautorizat, atât pentru produse alimentare, cât și nealimentare.  

Se interzice comerțul ambulant

„Orice formă de comerț neautorizat cu produse alimentare și nealimentare, în locații fixe sau ambulante, pe drumurile publice ale municipiului București, este interzisă. De asemenea, este interzisă vânzarea neautorizată a produselor alimentare și nealimentare în parcările publice, locurile de joacă pentru copii, în piețe și în zonele publice adiacente piețelor sau în alte locuri publice neautorizate pe teritoriul municipiului București”, se menționează în decizia adoptată de Consiliul General. 

Devine total interzis pentru toți românii! Se întâmplă din aprilie: Amenzile sunt uriașe

Responsabilitatea aplicării noului regulament va reveni polițiștilor locali din București, atât celor de la Primăria Municipiului București, cât și celor de la primăriile sectoarelor.  

Comerțul ambulant poate fi periculos

Nu de puține ori Protecția Consumatorilor a tras mai multe semnale de alarmă privind cumpărăturile de la vânzători ambulanți. Este foarte important de precizat că în cazul comercianților ambulanți, calitatea și siguranța produselor vândute nu sunt întotdeauna garantate. Aceștia pot vinde produse contrafăcute, expirate sau care nu respectă standardele sanitare, punând în pericol sănătatea consumatorilor.  

De asemenea, comerțul ambulant poate pune în pericol sănătatea publică. Mai clar, acesta aglomerează străzile, trotuarele și spațiile publice, afectând circulația.   

Cu siguranță autoritățile se gândesc în principal la „fentarea” Fiscului în ceea ce îi privește pe acești comercianți. Mai exact, vânzătorii ambulanți pot evita plata taxelor și impozitelor, ceea ce duce la pierderi fiscale pentru autorități și la o distribuție inechitabilă a sarcinii fiscale în rândul contribuabililor.