Regulile privind obținerea actelor de identitate se vor modifica curând, potrivit unui proiect legislativ ce va ajunge la votul decisiv în Parlamentul României. 

Inițiativa legislativă prevede ca adresa de domiciliu să nu poată fi înscrisă în actul de identitate dacă în Registrul Național de Evidență a Persoanelor sunt înregistrate mai mult de zece persoane la adresa respectivă.  

Este important de precizat că limita de zece persoane nu se va aplica membrilor familiei extinse. Oamenii care găzduiesc o persoană care nu are înscrisă în buletin adresa la care locuiește vor fi obligați să meargă cu acea persoană la evidența persoanelor pentru a-și da consimțământul de a o lua în spațiu, cu excepția cazurilor în care aceștia stau undeva în interes de serviciu sau în scop turistic. 

Se schimbă regulile în România! Ce trebuie să știe toți cei care stau la aceeași adresă

Această modificare legislativă va completa Ordonanța de Urgență nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români. Regulile noi nu vor fi aplicate persoanelor fizice care nu dețin act de identitate și sunt internate sau primite spre îngrijire ori găzduite în instituții de ocrotire, centre de servicii sociale sau centre educative. 

În prezent, legea prevede că o persoană care găzduiește o altă persoană, în mod neîntrerupt, pe o perioadă mai mare de 30 de zile, are obligația de a anunța poliția sau serviciul public comunitar de evidență a persoanelor de la locul unde este situat imobilul. 

Devine obligatoriu în toată România! Informația momentului pentru cei care stau la aceeași adresă din buletin

Proiectul de lege trebuie să fie adoptat de Camera Deputaților, promulgat de președintele României și publicat în Monitorul Oficial pentru a intra în vigoare. 

Actele de care avem nevoie pentru schimbarea buletinului

Persoanele care trebuie să își schimbe buletinul, trebuie să prezinte următoarele documente la  Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanelor: 

  • cerere pentru eliberarea buletinului; 
  • actul de identitate ce trebuie să expire; 
  • certificatul de naștere, în original și în copie; 
  • certificat de căsătorie, dacă este cazul; 
  • hotărâre de divorț, dacă este cazul și în această situație; 
  • documentul cu care se face dovada adresei de domiciliu, în original și în copie; 
  • chitanța pentru contravaloarea cărții de identitate; 
  • o taxă în valoare de 7 lei, care se achită la Oficiul Poștal de unde se ridică buletinul sau la ghișeul Serviciului Public Comunitar de Evidență a Persoanelor; (Atenție! În cazul buletinelor emise în regim de urgență, taxa este mai mare.); 

Persoanele care au împlinit 55 de ani, vor primi un buletin permanent, pe care nu mai este nevoie să îl reînnoiască.