Reclamă

În a doua zi de Crăciun, un tragic accident a avut loc pe DN7, în Argeş, pe Dealu Negru.

Se pare că, maşina condusă de către secretarul general ALDE s-a izbit de un alt autoturism care venea din sens opus. În urma impactului, şoferul maşinii care a fost lovită de autoturismul lui Daniel Chiţoiu, un bărbat în vârstă de 82 de ani, a murit pe loc, iar soţia acestuia a decedat la spital după ce a intrat în stop cardio-respirator, iar medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa.

Dacă la început s-a spus că maşina care venea din sens opus a produs accidentul, iată că astăzi ies la iveală detalii şocante ale martorilor care susţin că vinovat este Daniel Chiţoiu.

La spital a ajuns şi Daniel Chiţoiu. Iniţial a fost dus la spitalul din Piteşti, ulterior fiind transferat la Spitalul Floreasca. Inițial, s-a vorbit despre faptul că șoferul vârstic a fost cel care a intrat pe contrasens, după ce i s-ar fi făcut rău. După audierea martorilor, situaţia s-a schimbat, potrivit Capital.

Şoferul automobilului care se afla în spatele mașinii lui Daniel Chițoiu a fost audiat în calitate de martor. El le-a declarat politiştilor că secretarul general al ALDE, Daniel Chiţoiu, a pătruns cu maşina pe contrasens și a lovit Dacia Logan care circula regulamentar pe sensul opus. Politicianul susţine că de fapt bătrânul ar fi fost cel care ar fi comis greșeala.

Poliţiştii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă şi urmează să stabilească dacă fostul ministu se face vinovat.


Reclamă

Share.
© 2025 Editura Substantial SRL – substantial.ro