Detalii șocante ies la iveală despre crima din Berceni. Mama copilei de 12 ani, explicații halucinante
Crima din Berceni a șocat întreaga Românie însă este departe de a-i fi descurcate toate ițele cel puțin in acest moment. De altfel, presa din Spania a scris despre cazul șocant care o implică pe mama copilei plecată la muncă acolo. Anchetatorii par să ajungă într-un punct mort al anchetei după ce polițiștii spanioli au arestat-o și ulterior au eliberat-o pe mama Anei, fata de 12 ani găsită moartă în lada patului.
Crima din Berceni, subiect șocant dezbătut în presa internațională
S-au scurs deja câteva zile de când crima din Berceni a fost descoperită. Ana, copila de 12 ani a fost găsita de proprietarul apartamentului în care a stat cu mama ei, în lada unui pat. Cea care o-a dat viață a fugit alături de concubinul ei imediat după această crimă oribilă, în străinătate.
Urmele crimei nu au putut fi șterse însa deși surse din anchetă arată că bărbatul ar fi încercat să mute la un moment dat cadavrul din lada patului, însă ar fi renunțat.
Toată lumea se întreabă acum de ce mama copilei este atât de relaxată și detașată de context. O conversație dintre ea și un coleg de muncă aruncă in aer totul.
„Colegii mamei: Acum două zile tu mi-ai zis că ai vorbit cu fata!
Mama: – Da, mă! Am zis şi eu la mişto!
Colegii mamei- Tu nu plângi după fata ta! Aţi omorât-o!
Mama: – Nu pot! Mă înțeapă inima dar nu pot! „, conform A3 CNN.
Anchetatorii din România au fost dezarmați atunci când polițiștii spanioli au eliberat-o pe mama copilei după nici 24 de ore de arest. Femeia a fost supusă interogatoriului prin videoconferință însă a repetat că nu știe nimic despre moartea fiicei ei. Colegii de muncă ai acesteia sunt însă convinși că aceasta ar avea legătură directă cu decesul fiicei ei.
Familia copilei, respectiv tatăl și bunicii sunt acum revoltați și pentru că dispariția micuței a fost anunțată de mai bine de o lună, dar nu s-au luat prea multe măsuri în acest sens.





