Reclamă

Femeia sinucigașă din Timișoara care s-a aruncat de pe un bloc de zece etaje în această dimineață alături de copiii săi în vârstă de 3 și 6 ani urma să se recăsătorească în curând cu fostul său soț.

Acum bărbatul va fi nevoit să se întoarcă din străinătate pentru a-și îngropa fosta nevastă și cei doi copii care au murit într-un mod îngrozitor.

Femeia care s-a aruncat de pe bloc urma să se recăsătorească

Cei care l-au anunțat pe bărbat de tragedia produsă în această dimineață au fost oamenii legii. Cei doi parteneri au depus în cursul zilei de 19 aprilie actele pentru a se recăsători, iar în următoarele săptămâni aceștia trebuiau să ajungă în fața ofițerului de stare civilă. Din nefericire, bărbatul va reveni acum în țară de urgență pentru a-i conduce pe cei trei pe ultimul drum.

Aceștia au divorțat în urmă cu mai mult timp, întrucât femeia își dorise să-și refacă viața alături de un alt bărbat. La scurtă vreme și-a dat seama că sentimentele pentru fostul soț sunt mai puternice decât ar fi crezut, motiv pentru care s-a întors din nou în brațele acestuia.

Sursa: Tion.ro

Femeia s-a stins din viață pe loc, iar medicii au făcut eforturi uriașe de a-i salva măcar pe cei mici. Se pare că eforturile acestora au fost în zadar, la scurt timp declarându-se decesul micuților. După declararea decesului, trupurile au fost preluate de către medicii legiști pentru efectuarea autopsiei.

Vă reamintim faptul că în această dimineață la ora 10:00 o știre a îngrozit întreaga Românie.O mamă și cei doi copii ai săi s-au aruncat de pe etajul 10 al unui bloc situat la periferia orașului Timișoara. Cei care locuiau în blocul cu pricina i-au găsit pe cei trei în fața blocului în stare de inconștiență. La fața locului au intervenit patru echipaje Smurd, însă rănile suferite de către cei trei au fost incompatibile cu viața.

„La ora 09.46, poliţiştii Secţiei 3 Timişoara au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe bulevardul Dâmboviţa din Timişoara, au fost găsite trei persoane în stare de inconştienţă. Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au constatat că o femeie de 33 de ani s-ar fi aruncat de pe un bloc cu zece etaje împreună cu cei doi copii. Din nefericire, cele trei persoane au decedat. A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.” au transmis cei de la IPJ Timiş.


Reclamă

Share.

Sunt Sebastian și încă de mic visam să învăț tainele jurnalismului și ale televiziunii. Am absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, iar acum, zic eu, sunt pregătit să vă aduc cele mai prospete știri din domenii diverse.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro