Frații Tate sunt cei mai controversați oameni ai momentului, atât la noi în țară, cât și în alte state, după ce au fost arestați preventiv la finalul anului 2022.

Ei sunt acuzați de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de persoane și viol. Jurnaliștii britanici de la BBC au realizat un reportaj despre viața acestora. Iată cum și-au început frații Tate afacerile la noi în țară. 

Potrivit sursei citate, frații Tate și-au cumpărat în anul 2015 sau începutul anului 2016, 2 apartamente în afara Bucureștiului. Fiecare apartament a costat în jur de 35.000 de euro. Unul dintre frați locuia în apartamentul cu numărul 9, iar celălalt locuia în apartamentul cu numărul 17. De aici au început cei doi frați să își construiască averea de la noi din țară. 

De unde au început frații Tate să facă avere

Jurnaliștii BBC scriu că apartamentele au fost luate cu credit la bancă, fiindcă nu aveau bani să le cumpere. Pe vremea aceea, milionarii de astăzi nu aveau nici măcar mașină, ei folosindu-se de taxi pentru drumurile pe care trebuiau să le facă. 

Apartamentele se află în orașul Săcele din județul Brașov. Vecinii spun că milionarii nu locuiau singuri. Mai multe femei veneau în vizită la aceștia, în mod regulat. În ancheta BBC, se spune că sunt puțini oameni care își mai aduc aminte de frații Tate, iar cei care o fac, nu vor să vorbească. 

Detalii neștiute despre frații Tate! Cum și-au început afacerile în România. Vecini: Erau aroganți, dar discreți

O localnică susține că aceștia erau disprețuitori, aroganți, însă foarte discreți. Nu se auzea muzică sau conflicte din apartamentele acestora. Pe de altă parte, povestește că milionarii aveau un câine ciobănesc german pe care îl lăsau liber. La un moment dat, câinele a mușcat-o pe femeie. 

Când au venit prima dată în România Andrew și Tristan Tate

Așa a început totul. La șapte ani de la începutul afacerilor în România, frații Tate se laudă acum cu o avere colosală. Momentan, o mare parte din averea milionarilor se află în proprietatea DIICOT. 

Potrivit BBC, Andrew și Tristan Tate au fost aduși pentru prima dată la noi în țară în anul 2014, de către un om de afaceri pe nume Sebastian Vieru. Milionarii erau aduși ca antrenor și comentator pentru galele sale de lupte. Tot acesta le-a spus fraților despre noul bloc de apartamente.  

Sebastian Vieru susține că Andrew și Tristan Tate au venit cu niște bani din Marea Britanie, însă averea lor a crescut rapid la noi în țară. Câțiva ani mai târziu, aceștia au vândut apartamentele din Săcele și s-au mutat la București.