Este cea mai tare veste a momentului în showbizul românesc. Christina Ich a confirmat recent despărțirea de Alex Pițurcă. Influencerița a postat recent, pe rețelele de socializare un mesaj imens în care a explicat motivele despărțirii. Iată ce a specificat de fapt vedeta.
Christina Ich și Alex Pițurcă nu mai formează de puțin timp un cuplu. Cei doi au ales să meargă pe drumuri diferite după mai multe certuri pe care le-au avut. Cu toate că influencerița și Alex Pițurcă nu mai sunt împreună, aceasta a spus că încă mai păstrează legătura cu tatăl copilului.
Care este motivul pentru care Christina Ich și Alex Pițurcă s-au despărțit
Influencerița a mărturisit, în mediul online, motivele pentru care nu mai formează un cuplu cu Alex Pițurcă. Aceasta a spus că despărțirea de acesta nu a fost una de moment.
„Despărțirea nu este una abruptă, decizia nu este una de moment. Am avut timp și ne-am acordat spațiu pentru a ne decide, împreună, dacă mai putem construi sau daă ne-ar fi mai bine să rămânem prieteni.
Relația noastră a fost departe de a putea fi numită azi, de niște străini, „calvar”. Ne-am iubit mult, pasiona, nebunește. Avem mărturie un trecut minunat și inestimabil.
Tocmai faptul că nu ne-am dat timp, că ne-am lăsat pradă pasiunii, a lăsat loc apariției unei minuni în viața noastră.”, a scris Cristina ICH pe rețelele sociale.
Mai mult, influencerița a spus că va păstra o relație de prieteni cu Alex Pițurcă, de dragul copilului lor, Noah. Cu toate că aceștia s-au despărțit, bruneta a avut mai multe cuvinte de laudă la adresa tatălui fiului ei.
„Noah nu este doar extrem de iubit, a fost și este un copil dorit cu fiecare celulă, atât a mea, cât și a tatălui lui. Alex este un părinte dedicat, asumat și implicat în viața lui Noah și nimic nu o sa schimbe asta. Relația noastră de cuplu, perfect de imperfectă, a ajuns la final.
Relația noastră în calitate de părinți este în continuă creștere, transformare și dezvoltare. Sentimentele s-au așezat, respectul s-a sedimentat și iubirea a luat altă formă – ne suntem și ne vom rămâne prieteni, sprijin și implicați în creșterea și educarea unui copil perfect.”, a completat frumoasa vedetă pe Instagram.