Reclamă
Reclamă

Zatul de cafea, un produs deseori aruncat după ce ne bucurăm de o cană de cafea, ar putea avea o serie de utilizări mai puțin cunoscute și benefice, conform specialiștilor. Aproximativ 10 milioane de tone de cafea sunt consumate anual în întreaga lume, însă puțini oameni sunt conștienți de faptul că sedimentul acesteia poate avea diferite utilizări utile în viața de zi cu zi.

Unul dintre aceste beneficii este improspătarea respirației, zatul de cafea neutralizând rapid mirosurile persistente, precum cele de ceapă și usturoi. În plus, acesta poate fi folosit și pentru a combate mirosurile neplăcute din frigider, dacă este pus într-un recipient adecvat.

Zatul de cafea poate fi, de asemenea, un aliat în lupta împotriva cearcănelor. Amestecat cu puțină apă și ulei de măsline, aplicat pe zonele cu probleme timp de 15 minute și apoi clătit, poate ajuta la îmbunătățirea circulației și la împrospătarea privirii.

Un alt beneficiu al zatului de cafea este acela că poate fi folosit ca repelent natural împotriva insectelor precum țânțari, furnici, și purici, care nu tolerează aroma specifică a cafelei.

Reclamă

În bucătărie, zatul de cafea ar putea avea diverse utilizări. Datorită acidității, acesta este potrivit pentru marinate, îmbunătățind gustul cărnii și subliniind aroma sa naturală. De asemenea, poate fi folosit pentru curățarea vaselor și tigăilor murdare, chiar și atunci când mâncarea a fost arsă.

Brunetele pot folosi zatul de cafea pentru a-și împrospăta culoarea părului, clătindu-l cu cafea și zat. De asemenea, acesta poate fi eficient și în cazul unei scurgeri de chiuvetă infundate, dacă este pus în scurgere, apoi se toarnă apă clocotită cu detergent.

În grădină, zatul de cafea poate fi folosit ca îngrășământ, atât în formă lichidă, amestecat cu apă, cât și presărat în jurul plantei. Pentru compost, este recomandat un amestec de 1/3 de frunze uscate, 1/3 de iarbă proaspătă, și 1/3 de zat de cafea. Aceste componente trebuie să fie bine amestecate pentru a obține un îngrășământ eficient.

Reclamă
Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro