Reclamă

Buncărul secret antiatomic al lui Nicolae Ceaușescu, situat în subsolul Palatului Primăverii, reședința fostului dictator și a soției sale, Elena Ceaușescu, între 1965 și 1989, a fost recent deschis de către oficialii români. Jurnaliștii au avut ocazia să filmeze în camera secretă, situată la aproximativ 10 metri sub pământ.

Camera a servit ca refugiu pentru Ceaușescu în caz de bombardament sau atac chimic ori nuclear. Echipa de jurnaliști de la Realitatea a avut ocazia să viziteze imobilul care aparține acum RAAPPS, realizând filmări în celebrul buncar, obiectiv care nu face parte din turul standard pe care publicul îl poate efectua de miercuri până duminică.

Intrarea în buncăr este bine mascata de o ușă capitonată, urmată de o a doua ușă, metalică, masivă, închisă ermetic. Nu se poate preciza dacă există plumb sau dacă sunt alți factori de izolare. Cele 17 trepte albe, de marmură, cordonul roșu care ține loc de balustradă și pereții bej, ornamentați, creează impresia coborârii spre o sală de ceremonii.

Tudor Baican, unul dintre ghizii Palatului Primăverii, a explicat că „ne aflăm acum la al doilea nivel al subsolului al Palatului Primăverii. Aflându-se undeva la aproximativ 10 metri sub nivelul pământului, într-o laterală a clădirii, din acest motiv incaperea are niște sisteme de ventilatie speciale în partea de sus a pereților, foarte bine filtrată.”

În centrul buncărului se află o masă de lemn masiv, în jurul căreia se află opt jilturi sculptate. În camera secretă se mai găsesc cadouri primite de Elena și Nicolae Ceaușescu, printre care un strung de mare precizie construit în Bulgaria, un tablou realizat din coarne de cerb, și un corn de vânătoare. De asemenea, în partea opusă scării de intrare se află o canapea, o măsuță de lemn și încă două jilturi, toate aflate lângă ușa care duce spre cea mai misterioasă parte a încăperii – coridorul secret de intrare în camera de refugiu.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro