Aproximativ 650 de tone de deșeuri periculoase au fost descoperite joi de autorități pe o proprietate privată din județul Arad, în urma unor controale efectuate bazându-se pe informații primite, conform Agerpres.
Echipele formate din polițiști ai Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, lucrători ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și comisari ai Gărzii de Mediu au descins la adresa din localitatea Sintea Mare.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Arad, la locația respectivă au fost descoperite „650 de tone de deșeuri periculoase, ambalate în saci de rafie, depozitate pe pământ, fără respectarea normelor legale. În saci au fost găsite tonere, imprimante, resturi de plastic, hârtie și materiale textile.”
Cercetările au arătat că aceste deșeuri ar fi fost depozitate de o societate comercială în afara spațiului propriu și ar provin din introducerea acestora în țară pentru reciclare, proces care nu a fost efectuat.
Deșeurile au fost de asemenea indisponibilizate, iar autoritățile efectuează cercetări pentru infracțiuni de poluare prin evacuarea în atmosferă sau sol a unor deșeuri periculoase, neluarea măsurilor de eliminare totală a substanțelor și preparatelor periculoase care au devenit deșeuri, precum și pentru deținerea și păstrarea deșeurilor în afara spațiilor autorizate.