Reclamă

Sâmbătă, o serie de 30 de sicrie a fost descoperită datorită unei expediții condusă de autoritățile egiptene.

Mostafa Waziri a declarat că aceasta este cea mai mare descoperire de sicrie care conțin mumii, din ultimul secol. O mare încântare și mândrie în rândul egiptenilor este ca expediția nu a mai fost condusă de către străini, ci de către semeni de ai lor.

Ministrul egiptean al Antichităților, Khaled El-Enany, a declarat că sicriele sunt: „excepțional de bine conservate, excepțional de bine colorate”.

În funcție de poziția mâinilor de pe sicriu, genul mumiilor a putut fi depistat rapid, femeile având mâini deschise sculptate pe sicriu, iar bărbații având pumnii strânși sculptați.

Totodată, s-au găsit și două sicrie ale unor copii, lucru foarte rar întâlnit în Egipt. Potrivit arheologului Zahi Hawass, găsirea sicrielor aparținând unui copil este o întâmplare rară. Descoperirea a doi a provocat un interes imens „la nivel mondial”, a spus el.

Sicriele sunt pline de sculpturi și modele complexe, inclusiv zeități egiptene, hieroglife și scene din „Cartea morților”, o serie de vrăji care au permis sufletului să navigheze în viața de apoi.
Inscripțiile sunt deosebit de unice datorită culorilor vii, care au rămas intacte, chiar dacă sicriele au fost îngropate timp de mii de ani. Acest lucru se datorează faptului că egiptenii antici foloseau culori naturale din pietre, cum ar fi calcarul, stejarul roșu și turcoazul, amestecate cu albușul de ou.

Mumiile vor fi mutate într-un muzeu dedicat Egiptului Antic și vor beneficia de propria expoziție.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro