Reclamă
Reclamă

Cadavrul unei femei a fost găsit într-o remorcă, în parcarea unui bloc din Oradea, iar o altă femeie a fost găsită în același loc, cu multiple leziuni, dar încă în viață. Polițiștii și criminaliștii sunt pe teren și fac anchete, prefigurându-se cazul unei crime. Există suspiciunea că cele două femei au fost victime ale proxeneților.

UPDATE 11:00 Se conturează tot mai mult ipoteza că cele două femei au fost victimele proxenetismului, anchetatorii având mai multe indicii în această direcție. Cea de-a doua femeie a fost găsită într-un apartament din cartier, malnutrită și grav rănită. Starea ei este deosebit de gravă și urmează să fie supusă unei intervenții chirurgicale. Polițiștii au ridicat cel puțin două persoane care au fost duse la audieri, însă nu au precizat dacă acestea sunt suspecte.

Știrea inițială:

Reclamă

Cadavrul a fost găsit marți dimineață într-un geamantan aflat într-o remorcă din parcarea unui cartier de blocuri noi din Oradea. Cadavrul a fost ridicat și dus la Medicină Legală. Zona a fost izolată de polițiști, iar la fața locului au ajuns mai multe echipaje ale oamenilor legii, criminaliști și procuror.

Polițiștii discută cu locatarii din acest cartier pentru a afla informații despre ceea ce s-a întâmplat și au ridicat imaginile de pe camerele de supraveghere de la aceste blocuri, însă, din păcate, puține dintre ele au vizibilitate până în parcare. Potrivit anchetatorilor, o altă femeie – legată de acest incident – a fost găsită în aceeași zonă cu multiple leziuni. Aceasta a fost dusă de urgență la spital pentru îngrijiri medicale. De asemenea, va fi și ea examinată de un medic legist.

Marți, la ora 10.00, existau puține informații despre acest caz care a șocat toți locatarii din cartier.

Reclamă
Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro