Administratorul unui bloc din orașul Aleșd, județul Bihor, a alertat miercuri poliția, după ce a găsit în subsolul imobilului un schelet uman.
Polițiștii au demarat o anchetă în acest caz
În data de 11 mai, în jurul orei 15:50, polițiștii au fost sesizați, prin 112, de administratorul unui bloc de locuințe, din orașul Aleșd, cu privire la faptul că ar fi descoperit oseminte umane într-o boxă nedeschisă timp de 10 ani.
Conform comisarului-șef al IPJ Bihor, Alina Fărcuța, este vorba de un schelet uman întreg, neidentificat deocamdată.
Polițiștii de investigații criminale din Aleșd s-au deplasat cu operativitate la fața locului și au constatat că datele sesizate se confirmă, fiind vorba de un schelet uman, aparent întreg, neidentificat deocamdată”, a declarat Alina Fărcuța.
Autoritățile din Aleșd fac acum cercetări, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd. Aceștia vor începe demersurile pentru identificarea persoanei și pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs decesul, a mai transmis Alina Fărcuța.
Osemintele au fost transportate la Serviciul Județean de Medicină Legală în vederea expertizării și stabilirii cauzei decesului.
Ce spun locatarii blocului?
Locuitorii din zonă speculează că ar putea fi scheletul unui bărbat dat dispărut în urmă cu 27 de ani. Membrii familiei încă locuiesc în bloc și spun că l-au recunoscut după dantură. Ei bănuiesc că bărbatul ar fi fost omorât.
„Luminând cu lanterna, am văzut un craniu și oase lungi și bazinul. Mi-am dat seama că este schelet uman. Am sunat la 112”, a declarat administratorul.
Viceprimarul orașului Aleșd, Kajanto Paul a susținut că este o treabă foarte șocantă. Bărbatul speră ca poliția să facă demersuri pentru a afla cât mai curând cine este individul găsit.
Locatarii din bloc presupun că osemintele ar fi ale unui vecin. Aurel Bohu, președintele Asociației de Proprietari declară că, deși, în cei 27 de ani beciul s-a curățat, probabil nu s-a scos toată mizeria, din moment ce cadavrul nu a fost găsit până acum.