Crimă teribilă în Mangalia: o fetiță decedată a fost găsită chiar în parcul municipiului. Polițiștii au demarat o anchetă, iar la câteva ore după descoperirea macabră a fost găsit și criminalul. Este vorba tot de o minoră.

Descoperire sinistră: cadavrul unei copile, descoperit în Mangalia

O crimă teribilă a fost descoperită duminică, 6 august, la orele dimineții. Într-unul dintre parcurile stațiunii Mangalia, un trecător a găsit un trup neînsuflețit sub o bancă.

Bărbatul mergea la pescuit și trecea prin parcul respectiv, când corpul fetei i-a atras atenția. Când s-a apropiat, a rămas îngrozit. Se pare că tânăra avea fața desfigurată din cauza loviturilor și o rană plină de sânge la gât.

Cel care a descoperit-o a sunat imediat la 112, iar la fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de poliție.

Prezent a fost și un echipaj medical, care a examinat cadavrul. Este vorba de o persoană de sex feminin, iar cadrele medicale au crezut inițial că ar avea aproximativ 12 ani. Ulterior, s-a stabilit că are 18 ani. Pe corpul său au fost descoperite urme de violență, semn că a avut parte de o moarte cumplită și violentă.

Cine este criminalul care a omorât-o pe tânără

În urma verificărilor, oameni legii au reușit să o identifice pe victimă. Era din Vaslui și lucra la un hotel din stațiune ca cameristă. Iar criminalul său a fost chiar colega sa de cameră.

Cele două au avut un conflict provocat de iubitul fetei ucise. Se pare că îl înșela, iar colega sa de cameră nu mai dorea să mintă ca s-o acopere. În final, cele două au ajuns să se certe, iar până la crimă a mai fost doar un pas.

Principala suspectă pentru crimă a fost identificată și dusă la audieri de polițiști. Față de care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța