Cazul șocant a cutremurat Belgia și a ajuns în atenția presei internaționale. Descoperirea macabră a fost făcută într-un frigider care fusese aruncat în canal. În interiorul aparatului frigorific,au fost descoperite membre umane amputate. Din primele informații se pare că acestea ar aparține unei persoane de sex feminin.
Frigiderul plin cu rămășițe umane a fost descoperit într-un canal
Descoperirea a fost făcută de un localnic. Acesta a văzut frigiderul care ieşea din apă și a alertat imediat poliţia. Autoritățile au intervenit apoi pentru a aduce frigiderul la mal.
„Am observat imediat prezenţa în interior a două braţe şi două picioare”, a declarat Catherine Collignon, purtătoarea de cuvânt a Procuraturii din Liège.
Forma unghiilor și prezența bijuteriilor au furnizat primele indicii că aceste membre ar putea fi parte a corpului unei femei. Cu toate acestea, identificarea exactă a victimei este prioritară pentru a stabili o eventuală legătură cu un dosar de dispariție.
„Cel mai important lucru acum este să identificăm victima pentru a face legătura cu un eventual dosar de dispariţie”, a mai explicat coordonatoarea anchetei.
Ancheta în acest caz va determina și circumstanțele în care frigiderul a ajuns în apă. Oamenii legii vor să afle dacă acesta a fost aruncat de pe un pod, dintr-o mașină sau dintr-o barcă.
Descoperirea macabră a avut loc pe Canalul Albert, o importantă cale navigabilă care leagă portul Anvers de Liège. Poliția din Liège colaborează cu autoritățile din Oupeye, dar și cu localnicii pentru a aduna informații și mărturii care ar putea ajuta la rezolvarea cazului.De asemenea, odată cu autopsia vor fi efectuate și testele ADN pentru a stabili identitatea victimei.