Reclamă

Tragedie descoperită în Bulgaria, chiar în apropiere de capitala Sofia. Un camion în care au fost găsiți 18 persoane decedate a fost abandonat de șofer. Autoritățile au descoperit că este vorba de o rețea de traficanți de migranți ilegali. 

Camionul cu pricina a fost descoperit în apropiere de Sofia, capitala Bulgariei, mai exact la circa 20 de kilometri distanță. Autoritățile au rămas fără cuvinte în momentul în care au descoperit tragedia.

Printre vreascuri de lemn, erau ascunși 40 de migranți, a căror destinație finală nu a fost încă dezvăluită. Aceștia ajunseseră ilegal în Bulgaria, când, la un moment dat, șoferul camionul a coborât, pur și simplu, și i-a abandonat acolo.

Așa și-au pierdut viața 18 persoane, ale căror cadavre au fost descoperite printre rămășițele de lemn. Din cauză că au fost înghesuiți ca niște animale, se pare că nu au mai putut respira. Cauza morții a fost asfixierea.

Până acum, nu este clar de a fost abandonat camionul. Autoritățile bulgare au transmis că este exclusă din anchetă varianta unui accident rutier. În cazul în care ar fi avut un asemenea incident, ar fi fost explicabil de ce conducătorul auto a fugit. Însă așa, polițiștii nu au nicio pistă.

Clar este că e vorba de o rețea care se ocupă de transportul migranților ilegali. Persoanele găsite în viață se află acum în custodia autorităților, care vor încerca să determine cum au ajuns în Bulgaria, dar și cine se găsesc vinovați pentru moartea celor 18 persoane.

Ce s-a întâmplat cu cei 12 migranți găsiți în viață de polițiști

Migranții găsiți în viață sunt însă în stare critică. Serviciul bulgar de urgenţă a anunţat că aceștia au fost transportaţi la spitale din Sofia şi unii dintre ei se luptă între viață și moarte.

Autorităţile bulgare nu au comunicat deocamdată din ce ţări provin migranţii din acest grup.

Presupunem că migranţii au fost transportaţi de la frontiera dintre Turcia şi Bulgaria către zona din apropierea localităţii Dragoman pentru a trece graniţa în Serbia., a declarat agenţiei EFE o sursă din Ministerul bulgar de Interne.


Reclamă

Share.

Sunt Simona Păun, o tânără jurnalistă cu studii în litere. Combinez pasiunea pentru scris cu o neînfricată ambiție. Chiar dacă sunt la început de drum, sunt deja recunoscută pentru investigațiile mele profunde și abordarea meticuloasă. Viitorul pare strălucit în fața mea.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro