Recent, deputatul PSD Giurgiu, Cristina Elena Dinu a declarat faptul că în opinia acesteia, PNL dorește distrugerea sistemului public de sănătate. Vă prezentăm în continuare declarația de presă făcută de către doamna deputat.

„Intenţia guvernului liberal de a modifica legislaţia sănătăţii, materializată printr-o ordonanţă de urgenţă ilegală, în sensul accesului egal al instituţiilor medicale private şi de stat la programele naţionale de sănătate publică suportate din buget, nu este altceva decât o afacere de partid a PNL. În nici un caz nu se poate vorbi de o reformă a sistemului medical în beneficiul românilor care au nevoie de servicii medicale, ci este doar o formă mascată de privatizare a programelor de sănătate publică.

Reclamă

Demersul „guvernului meu”, demis ruşinos prin moţiunea de cenzură, este dramatic pentru cetăţeni. Practic, mai puţini pacienţi se vor putea trata gratuit la stat şi, în acelaşi timp, din ce în ce mai mulţi români vor trebui să se trateze contra-cost la privat.

Deşi cunoşteau faptul că sănătatea este un drept garantat de Constituţie pentru toţi cetăţenii, nu doar pentru cei cu venituri mari, PNL nu a oprit modificările legislative din sănătate, făcute după bunul lor plac şi al clientelei politice! Sau, probabil, liberalii şi Klaus Iohannis nu cunosc prevederile legii fundamentale, un fapt de o gravitate extremă pentru democraţia din România şi funcţionarea statului de drept!

Ordonanţa de urgenţă prevede explicit ca spitalele sau clinicile private să poată presta şi deconta inclusiv serviciile din programele de sănătate publică şi din Acţiunile Prioritare gestionate de Ministerul Sănătăţii.

Să nu uităm că ministrul Sănătăţii provine dintr-un spital privat, care va beneficia în mod direct de măsura respectivă, iar în aceste condiţii se confirmă suspiciunea de complicitate la această iniţiativă e Executivului. De asemenea, este vorba şi de recompensarea sponsorilor de partid de către PNL, prin acordarea accesului furnizorilor privaţi la tratamentele scumpe şi de urgenţă. În acest fel, bugetele alocate până acum unităţilor de stat vor trebui împărţite cu cele din privat, în funcţie de serviciile prestate.

Consider că nu este corect ca PNL să ia bani de la pacienţii care nu îşi permit tratamentul medical contra-cost şi să-i transfere la oamenii care îşi permit oricum tratamente în clinici private, în sistem de co-plată peste suma asigurată de stat.

Voi vota împotriva acestei iniţiative în momentul în care va fi dezbătută în Parlament, deoarece o astfel de decizie va defavoriza în mod nedrept oamenii cu posibilităţi materiale reduse şi, de asemenea, va distruge sistemul public de sănătate”, a declarat Cristina Elena Dinu.