În replică deputata USR Cristina Prună a scris că această propunere nu este o soluție bună. 

Într-un mesaj postat pe pagina de facebook, ea a vorbit despre ce presupune această taxă, dar și despre cum ,, calitatea vieții nu va deveni mai bună prin impozite în plus”. 

,,Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii al Academiei Române propune un impozit de solidaritate pentru veniturile care depășesc 3200 lei.

Impozitul s-ar impune pe o perioadă determinată, de până la un an, chipurile ca răspuns de redresare economică la pandemia de coronavirus.

Practic s-ar aplica un impozit pe salarii, pensii, chirii, dividende, rente care cumulat depășesc 3200 lei. Și asta în condițiile în care aceste venituri sunt deja impozitate, conform codului fiscal.

Acum, poate vă întrebați ce e cu acest institut și de când face el studii? Ei bine, acest institut a fost înființat încă din 2 ianuarie 1990, are 64 de salariați și se laudă că face cercetare de 30 de ani în beneficiul comunității,” a scris deputata pe facebook. 

Mai mult decât atât Cristina Prună atenționează că motivația este aberantă și că această taxă a fost propusă pentru a compensa deficitul bugetar. 

,,Nu știu cum înțeleg dumnealor să facă mai bună calitatea vieții prin impozite în plus. Mai mult decât atât, motivația este aberantă. Trebuie să fim solidari și să ne arătăm compasiunea, iubirea şi solidaritatea faţă de semenii aflaţi în nevoie, să ne afirmăm demnitatea umană…toate astea ca să compensăm deficitul bugetar și să ne putem împrumuta de la Fondul Monetar Internațional!

Adică dumnealor propun ca tot noi, cetățenii de rând, să susținem deficitul bugetar. Iar statul, bine-mersi să continue risipa, inclusiv să finanțeze institute de cercetare cu 64 de angajați care să ne spună cum să plătim mai multe taxe la stat,” a mai adăugat Cristina. 

De asemenea, deputata USR a afirmat că noua taxă ar rezolva și problema pensiilor speciale și a cerut ministrului de finanțe să sancționeze astfel de propuneri. 

,,Mai spun că impozitul acesta ar rezolva și problema pensiilor speciale! Adică, să plătim noi toți impozite dacă avem venituri de peste 3200 lei. Asta pentru a face dreptate și cei care iau pensii nesimțite să fie impozitați! Mai mare râsul!

Ne-am dori ca domnul Cîțu să sancționeze public astfel de propuneri aberante. Și poate vrea să se uite și la bugetul acestei instituții, nu de alta dar noi chiar îl susținem să facă ce a promis, adică o eficientizare a aparatului bugetar.”