În ultima perioadă există tot mai multe persoane care încep să sufere de o anxietate severă și depresie, fapt care duce la izolarea individului față de societate.

Această boală este considerată ca fiind boala secolului, tinerii fiind cei mai vizați. În prezent, în România există mai bine de 70% persoane care suferă sau au suferit de această afecțiune.

Totul începe de la stresul care se acumulează pe parcursul unei zile, fie că este vorba de stresil de la locul de muncă unde individul trebuie să depună un efort fizic sau psihic, fie că acesta este provenit din certurile din familie sau cele dintre prieteni.

Fiecare lucru pe care individul îl face are repercursiuni în ceea ce privește viitorul iar acest fapt poate cauza un stres continuu care poate cauza demoralizarea acestuia, ba chiar și depresia.

Cel mai bun sfat pe care specialiștii îl oferă este să evităm să ne mai facem griji în permanența cu privire la ziua de mâine, să încercăm să avem un stil de viața mai echilibrat, să practicăm mai mult sport pentru că, cu ajutorul acestuia mintea se „eliberează” și totodată să evităm certurile de orice tip sau să le rezolvăm pentru a evita orice tip de grijă care poate duce la stres sau chiar depresie.