Reclamă

Denise Rifai este una dintre prezențele remarcabile din showbiz-ul românesc. Acesta a ajuns rapid la inimile telespectatorilor și nu duce lipsă de admiratori. Deși preferă să își țină viața privată departe de ochii curioșilor, Denise Rifai a dat din casă. A vorbit despre cum trebuie să arate bărbatul ideal pentru ea și despre ce însemnă o poveste de iubire. Mulți au încercat să o cucerească, însă niciunul nu a reușit până acum.

Invitată în cadrul unei emisiuni, Denise Rifai și-a deschis sufetul și a vorbit despre ce înseamnă pentru ea iubirea. Aceasta a creionat portretul bărbatului ideal și a schița pilonii pe care o poveste de iubire ar trebui să se construiască. Vedeta a mărturisit că unul dintre bărbații pe care îi apreciază cele mai mult este chiar tatăl său. Aceasta a subliniat că partenerul ideal are trebui să fie destul de apropiate de părintele ei.

Mai exact, se pare că Denise Rifai este atrasă de genul de bărbat dur, cu principii, dar care se lasă topit atunci când vine vorba de sentimente puternice.

„Tata este un tip mișto și mie îmi place cum e el. Adică, eu nu sunt adepta chestiei cu pupatul și îmbrățișatul mereu. Mie mi se pare că e mult mai important să te înțelegi din ochi. Eu nu sunt cu mami și cu tati. La noi nu e așa! La noi totul se bazează pe iubire profundă, clară, cu principii și respect.

Eu când îi spun lui tata că îl iubesc se emoționează. Eu cred că așa trebuie să fie un bărbat. Mie îmi place cum e el. Nu cred că trebuie să fie mai cald. Bărbații sunt cu faptele și femeile sunt cu vorbele. Eu trebuie să mă pisicesc și el să fie bărbat.”, a declarat Denise Rifai, în cadrul emisiunii „În oglindă”.

Denise Rifai, portretul bărbatului ideal! Cum trebuie să fie cel care îi va sta alături. „Îmi doresc…”
Social media

„Trebuie să fie tot ce nu sunt eu”

De asemenea, Denise Rifai a mai subliniat că partenerul ideal pentru ea trebuie să fie unul puternic, care să o completeze din toate punctele de vedere. Vedeta trebuie să găsească în partenerul ei sprijin, atitudine și determinare. Aceasta crede în iubirea adevărată și susține că acest sentiment absolut se poate dezvolta doar pentru o singură persoană în viață.

„Pentru mine dragostea înseamnă protecție. Nu există că dragostea durează trei ani. Pentru mine dragostea este pe viață. Iar bărbatul proiectat pentru mine este pe viață. Nu există! Există experiențe și iubiri. Dar dragostea este numai una și pe viață.

Bărbatul pentru mine trebuie să fie tot ce nu sunt eu. Eu trebuie să vin în completarea lui. Eu vin cu vorba, el trebuie să fie cu faptele. În primul rând, trebuie să mă iubească și să fie fascinat de mine. Eu cred că o femeie nu poate să țină o relație, relația o ține bărbatul. Dacă el vrea să fie orientat înspre tine el este, dacă nu el pleacă. Îmi doresc un bărbat care să mă iubească și să se simtă completat de mine.”, a mai spus Denise Rifai.


Reclamă

Share.

Absolventă a Facultății de Comunicare și Relații Publice, SNSPA. A urmat mai multe cursuri de Multimedia – Radio și Televiziune, activează în presa online de trei ani. În prezent este redactor al publicației Substanțial.ro. Este bine ancorată în tot ceea ce ține de showbiz și la curent cu ultimele noutăți.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro