Denisa Tănase trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de partenerul ei de viață, Mircea.

Cei doi formează un cuplu de mai bine de 4 ani, se înețelg nemaipomenit și au o legătură aparte. Cu puțin timp în urmă, cei doi au făcut nunta. Așadar, fosta membră a trupei „Bambi” a vorbit deschis despre povestea sa de iubire.

Denisa Tănase este o femeie împlinită. Aceasta are acum afacerea sa de succes în Dubai, de care se ocupă împreună cu soțul ei. Chiar dacă la capitolul carieră stă bine, la capitolul iubire stă cel mai bine. Fosta membră de la „Bambi” a spus că ea și soțul ei s-au ajutat împreună pentru a ajunge unde se află acum.

social media

CITEȘTE ȘI: Denisa Tănase și soțul ei, o nouă victorie în afaceri. Cei doi au reușit imposibilul într-un timp foarte scurt

Cum s-a cunoscut Denisa Tănase cu soțul său

Denisa Tănase și soțul ei Mircea, se cunosc de 4 ani. Fosta membră „Bambi” vorbește extrem de frumos de cel lângă care și-a găsit liniștea. Ea s-a cunoscut cu partenerul ei de viață la un botez, iar mai apoi s-au reîntâlnit iar, la ziua ei de naștere.

„Ne-am cunoscut la botezul fiului lui Andrei de la Alb Negru, apoi am reintrat în contact când am aniversat 30 de ani, iar el a oferit vouchere la clinica de remodelare tuturor invitaților de la petrecerea de ziua mea”, a declarat Denisa Tănase pentru VIVA!

Totodată, Denisa Tănase a dat de înțeles că soțul ei este tot ce își dorea, iar împreună au ajuns să își îndeplinească visurile. Cei doi sunt categoric compatibili din orice punct de vedere.

„Când am simțit și realizat că acoperă golurile pe care le aveam, în sensul de completare și de a mă ajuta să mă calibrez pe un drum pe care să am mai multă încredere în mine și în lucrurile pe care le pot face. El mi-a transmis doctrina asta, conform căreia totul este posibil. Și când te descoperi pe tine într-o variantă mai bună a ta datorită omului de lângă tine, pentru mine ăsta e principalul și cel mai important semn.

Este valabil și în cazul lui. Amândoi am devenit variante mai bune avându-l pe celălalt alături. Fiecare în parte a contribuit la a repara ceva ce poate nu funcționa atât de bine la celălalt. Și continuăm să facem asta”, a mai spus aceasta.