Denisa Răducu nu a fost uitată chiar de toată lumea.

Fanii încă îi ascultă muzica și o iubesc, chiar dacă a trecut ceva timp de la decesul ei. Nu același lucru l-am putea spune și despre colegii de breaslă. Foarte puțini sunt cei care își amintesc de ea și merg la mormântul ei. Un coleg însă, stă mereu cu gândul la ea și recent a mers la mormântul ei cu flori.

Este vorba despre interpretul  Alinu AJ, care pe lângă faptul că i-a dus flori, i-a aprins și o lumânare. Din nefericire, Denisa este din ce în ce mai rar vizitată de foștii colegi de breaslă; care spuneau în 2017 că i-au fost cei mai buni prieteni. În timp ce Denisa era pe patul de moarte colegii ei mergeau și vorbeau pe la emisiuni. Se considerau cei mai buni prieteni ai Denisei Răducu.

Acum, foarte puțini dintre aceia merg la mormântul Denisei, pentru a o vizita. Din fericire, fanii nu au părăsit-o niciodată. Pentru ei Denisa trăiește prin muzica, pe care ei încă o ascultă. Cei care suferă cel mai mult sunt părinții ei. Aceștia merg aproape zilnic la mormântul fiicei lor. Încă nu le vine să creadă că au rămas fără copilul lor. Denisa Răducu nu a fost uitată și nici nu va fi de părinții ei. În plus, tatăl ei stă mai mult în cimitir decât pe acasă și are grijă ca acesta să fie mereu îngrijit.

Denisa Răducu nu a fost uitată de Alinu AJ

”Astăzi te-am vizitat din nou. Știu ca te-ai bucurat că mă revezi, și eu m-am bucurat că am putut să-ți ofer flori și să îți spun în gând câteva vorbe. Pentru cei care te iubesc ești prezentă zi de zi în viețile lor prin muzica ta, nu fi tristă! Promit că voi reveni ori de câte ori îmi voi vizita rudele în comuna noastră natală. La revedere, Denisa!”, a scris Alinu AJ.