Denisa Nechifor a dat uitării perioada în care relațiile sale erau presărate cu împăcări și despărțiri. Vedeta a preferat să fie discretă cu privire la viața amoroasă. Deși nu și-a dorit să spună cine este cel care o face fericită, tânăra a mărturisit că există cineva în viața sa.
Denisa Nechifor: „Căsătoria nu a fost niciodată o miză pentru mine”
Denisa Nechifor a mărturisit că are un iubit, deși mulți au crezut că vedeta este în continuare singură pentru că nu își postează pe rețelele sociale relația. Aceasta a precizat că și-a găsit fericirea, dar nu își dorește să facă publică legătura amoroasă.
„Eu îmi trăiesc viața, dar nu la televizor, nu e genul meu. Da, vorbesc, mă întâlnesc cu cineva, nu pot să stau chiar singură tot timpul”, a spus Denisa Nechifor în cadrul unui interviu acordat pentru Antena Stars.
Denisa Nechifor a mărturisit că mereu s-a implicat în povești care păreau imprevizibile, multe la distantă. Chiar și așa, spune că genul acesta de relații i se potrivesc. Deși nu are planuri, în prezent se declară fericită, a mai spus Denisa Nechifor.
„În general m-am băgat în povești din astea imposibile, în chestii la distanță, așa mi-a plăcut mie, așa mi-am aranjat terenul, vom vedea ce va fi. Eu sunt foarte bine”, a mai spus vedeta.
Vedeta are o fiică de 14, pe nume Rania, iar în ultimii ani, s-a ocupat de creșterea acesteia. Denisa Nechifor a mărturisit că nu a adus bărbați în casă, iar situația este mai dificilă atunci când în familie există și un copil. Ba mai mult, Rania ar avea un cuvânt important de spus atunci când va veni momentul să aducă un bărbat în casa lor.
„Este puțin delicat în momentul în care crești un copil singur. Eu nu mi-am obișnuit fetița cu bărbați în casă, mi-am trăit viața dincolo de pereții casei. Dar acum că s-a făcut mare am timp și pentru mine, din punctul meu de vedere nu e nicio grabă. Cum am spus, eu îmi trăiesc viața”, a precizat Denisa Nechifor.