Reclamă

Anul acesta, Denisa Filcea a reușit să își îndeplinească una dintre cele mai mari dorințe. Fosta „Miss România” este însărcinată și va deveni mămică pentru prima dată. Emoțiile sunt la cote maxime, atât pentru ea, cât și pentru fostul om de radio, Flick.

Cei care o urmăresc pe Denisa Filcea au observat că graviduța este într-o formă de zile mari. Vedeta a reușită să își mențină numărul de kilograme și este foarte mândră de asta. Denisa nu a ținut nicio dietă specială, ci doar a avut mare grijă la alimentație.

Soția lui Flick vorbește foarte des pe Instagram cu fanii ei și tot acolo a dezbătut, de multe ori, subiectul legat de kilogramele acumulate în timpul sarcinii. Șatena nu crede în niciun mit și nici nu a mers pe premisa că trebuie să mănânce mai mult acum, că este gravidă.

Denisa Filcea, secretele unei siluete de invidiat. Cum reușește să se mențină în formă, în timpul sarcinii, soția lui Flick
Instagram

Denisa Filcea nu a vrut să își schimbe aspectul în timpul sarcinii

Denisa a fost extrem de atentă la stilul de viață și a eliminat tot ceea ce însemna „bombă calorică”. Soția lui Flick a avut mare noroc că sarcina ei este una ușoară, fără complicații sau stări de rău. Mai mult, Denisa a declarat că nu a avut nicio poftă specială și, drept dovadă, acum cântarului este tot acolo.

„Sunt foarte fericită de modul în care arăt. Pentru mine acest aspect este foarte important. Mi-am dorit foarte mult să arăt în continuare așa cum m-a cunoscut soțul meu. Sunt aceeași femeie, plus o burtică, unde acum locuiește copilul nostru”, a declarat Denisa pentru viva.ro.

Pentru cele care vor să arate precum ea, Denisa nu are o rețetă sau o dietă specială. Fosta „Miss România” crede că totul constă în stilul de viață abordat. Vedeta și-a stabilit singură anumite principii, iar medicul care îi monitorizează sarcina a fost complet de acord cu asta.

„Nu este un regim special. Ca produse și preparate alimentare, mănânc aceleași lucruri pe care le-am mâncat și înainte de sarcină. Medicul meu nu mi-a pus restricții. Însă nu am mers pe metoda tradițională „mănânc cât pentru doi. Din contră, am redus cantitatea și am eliminat o masă. Adică am avut mereu grijă să mă hrănesc sănătos, dar, în același timp, să îmi păstrez silueta”, a completat Denisa pentru sursa menționată.


Reclamă

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro