Reclamă

Actorul Denis Ștefan este tatăl a două fetițe. Cea mai mare dintre acestea are nouă ani, iar cea mică are abia 9 luni. Fata sa cea mare a moștenit una dintre cele mai mari pasiuni ale tatălui său.

Fiica cea mare a actorului este pasionată de echitație, la fel ca tatăl său. Denis Ștefan mărturisește că pentru întâia oară a pus-o pe fiica sa pe un cal când avea 6 luni. Începând cu vârsta de trei ani a început să călărească mai serios. Fata își dorește să facă tot felul de acrobații, însă tatăl ei se opune vehement acestui lucru, fiind de părere că încă este prea mică pentru astfel de acțiuni.

Denis Ștefan, mândru de fiica sa

Sursa: Colaj Substanțial

„Eu sunt cu călăritul, cu antrenatul cailor, filmul. Să sperăm că rămâne și ea tot așa. Pe cea mare am pus-o pe cal de la 6 luni. Avem o poză chiar cu acel moment, apoi, încet-încet, de la un an, apoi mai mult la doi ani, și tot așa, treptat. Pe la trei ani a început propriu zis să stea pe cal și să lucrează în coardă, în acel cerc cu mine, și pe la un cinci ani am lăsat-o singură pe cal. Întâi pas, trap și acum face galop. De acrobații încă nu este momentul.

Ea vrea, dar încă este prea mică pentru așa ceva și nu am vrut să o grăbesc cu nimic pentru că sunt tatăl ei. Poate că dacă eram doar profesor o ambiționam mai mult. Nu vreau să se lovească. La cai așa este, mai și cazi, te mai și lovești.”a dezvăluit Denis Ștefan pentru ego.ro

Denis Ștefan este căsătorit cu Cristina Zegan, cea care în urmă cu mai mult timp a fost bebelușă în cadrul emisiunii „Cronica cârcotașilor” difuzată pe PRIMA TV. Cei doi au împreună o fetiță de 9 luni de zile.


Reclamă

Share.

Sunt Sebastian și încă de mic visam să învăț tainele jurnalismului și ale televiziunii. Am absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, iar acum, zic eu, sunt pregătit să vă aduc cele mai prospete știri din domenii diverse.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro