Denis Ștefan a cunoscut succesul odată cu aparițiile sale în cele mai vizionate telenovele românești. „Inimă de țigan”, „Regina” și „Aniela” s-au numărat printre celebrele producții din care a făcut parte. Actorul a avut parte de un profit extrem de consistent în urma rolurilor pe care le-a interpretat. Chiar dacă acesta nu a mai semnat contracte cu televiziuni, continuă să profeseze la teatrele din capitală.

Cu toate acestea, sunt lucruri despre care admiratorii actorului nu au bănuit până acum. Se pare că deși a activat în industria actoriei, Denis Ștefan a avut dintotdeauna o altă pasiune. A iubit sportul și și-a dorit să devină un fotbalist de succes.

Denis Ștefan și-a dorită să devină fotbalist

În cadrul unui podcast, actorul a vorbit despre experiențele pe care le-a avut de-a lungul vieții, ca fiind fotbalist. În adolescență i s-a propus o colaborare avantajoasă. Mai exact, să fie portarul echipei sale favorite. Și anume, Petrolul. Cu toate că a iubit sportul și și-a dorit să-și dedice timpul fotbalului, acesta a refuzat. Drept pentru care, viața lui a luat o întorsătură neașteptată, iar viitorul lui s-a schimbat colosal.

Denis Ștefan a făcut furori în telenovele. Însă, pasiunea lui a fost alta în tot acest timp- dezvăluirile uimitoare ale actorului
social media

Denis Ștefan: „Eu jucam fotbal, de la 14 ani, în fiecare zi până la nouă seara”

„Eu jucam fotbal, de la 14 ani, în fiecare zi până la nouă seara. Mă duceam la meciuri de fotbal, știam clasamentul, au vrut să mă ia la Petrolul ca portar. Atunci eram disperat cu Petrolul! Voiam să mă duc nu numai pe stadion, să mă duc unde juca echipa.

Imediat după 14 ani am intrat la liceu, au venit alte interese, am lăsat total chestia asta. Parcă n-aș fi jucat fotbal niciodată! În liceu erau fete, erau alte chestii de făcut…și tot așa. Au fost niște declicuri. Cred că la o vârstă înaintată, probabil, o să mă apuc de șah, de filatelie…”a declarat Denis în cadrul unui podcast.