Reclamă

Credincioșii ortodocși traversează în această perioadă Săptămâna Patimilor. Toate zilele acestei săptămâni au o importanță deosebită în biserică, dar și în viața credincioșilor. De altfel, pe parcursul întregii săptămâni, suntem chemați la rugăciune, smerenie și milostenie, spovedanie și împărtășanie. Astăzi, are loc denia din Marțea Mare,un moment important în parcursul care ne conduce spre Înviere.

Marțea Mare, semnificație în Biserica Ortodoxă

Marțea Mare din Săptămâna Patimilor Domnului are o încărcătură spirituală deosebită pentru biserică și credincioșii ei.

Conform tradiției, astăzi este ultima zi în care credincioșii mai pot lucra pământul. Munca poate continua după Săptămâna Mare și respectiv după cele trei zile de Paște. Tot astăzi, gospodinele încep pregătirile pentru  masa de Paște.

Rânduiala bisericii prevede ca ziua să mai fie numită și Marțea Seacă. Pentru o zi precum cea de astăzi Sfinții Părinți au rânduit citire pildei celor 10 fecioare. De altfel, Marțea Mare este ziua în care  Hristos le-a povestit celor 12 ucenici ai săi pilda celor 10 fecioare.

Dintre acestea, 5 fecioare înțelepte și 5 neînțelepte se pregătesc pentru nuntă.

Conform Noului Testament, întâlnirea cu Hristos este asociată cu nunta. Mântuitorul se numește pe Sine, „mire”. De asemenea, Apostolii sunt numiți prietenii mirelui. De asemenea, Mireasa lui Hristos este Biserica.

Raiul sau Împărăția Cerurilor sunt asemănate cu fecioarele care își întâmpină mirele avâbd candelele aprinse.

Se crede că Mântuitorul a dorit ca prin această pildă să arate oamenilor cât de valoroasă este pregătirea sufletului pentru judecată. Tot de aici, credincioșii trebuie să știe că perioada postului trebuie asociată si cu fapte de milostenie.

Denia de astăzi prevede cum cinci fecioare înțelepte și cinci neînțelepte se pregătesc de nunta. Pentru că așteaptă mirele, unele dintre ele adorm. La miezul nopții, fecioarele se trezesc, odată cu anunțul venirii mirelui.

Astfel, pilda îi ilustrează creștinului că nu este cunoscută nici ziua nici ceasul morții. Astfel, fiecare dintre noi trebuie să fim în mod constant pregătiți sufletește pentru trecerea la Domnul.


Reclamă

Share.

Din anul 2018 am ocupat funcția de specialist comunicare și relații publice în cadrul Federației Patronatelor din Turismul Românesc, îmbinând astfel tainele comunicării cu legile riguroase și actele normative care vizează în mod direct sfera turismului/ospitalității. Lumea digitală mi-a captivat atenția, iar astfel am descoperit acest frumos drum al redactării articolelor media pentru publicațiile online aflate în continuă dezvoltare. Încă din anul 2020, în cadrul substantial.ro, am documentat, redactat și transmis cititorilor noștri informația clară cu maximă dedicare și responsabilitate.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro