Reclamă

Andrei Ștefănescu, prezentatorul matinalului de la Antena Stars i-a surprins pe telespectatori duminică dimineață chiar în timpul emisiunii anunțându-și plecarea din televiziune. Pentru a demonstra că decizia sa nu este deloc o glumă, acesta i-a făcut introducerea și celui care îi va lua locul în emisiune, respectiv Dima Trofim.

Chiar dacă totul s-a întâmplat spontan în emisiune, vizibil emoționat Andrei Ștefănescu a încercat totuși să destină atmosfera.

”Să nu dramatizam” a declarat acesta.

Fostul prezentator a făcut echipa în cadrul matinalului  de la Antena Stars alături de Ameri Nasrin vreme de doi ani. Pe lângă acest job, Andrei este în continuare parte a formației alb Negru, înființată în urmă cu mai mulți ani împreună cu solistul Kamara.

Vedeta recunoaște că de-a lungul carierei a fost îndrăgit de public și prin prisma ”cuplului” pe care l-a format în diverse emisiuni ale trustului Antena alături de Liviu Varciu. În emisiune la Nea Marin cei doi au stârnit mereu amuzamentul prin situațiile în care îl confruntau pe acesta.

Și în emisiunile Asia Express sau Te cunosc de undeva, cei doi au stârnit mereu hohote de ras. Nu au reușit însă nicăieri să fie câștigători.

”Nici nu am câștigat Asia Express, nici nu i-am dat datoria lui nea Marin.Nu ne mai arătați imaginile astea.Ne faceți sânge rău. La televizor s-a dat foarte puțîn din tot ce s-a întâmplat acolo și e păcat.” au spus cei doi.

Întrebați despre prietenia lor dincolo de micul ecran aceștia au declarat că se înțeleg la fel de bine și în viață reală.

” Prietenia nu poți să o descrii, e simțire. Noi ne-am simțit.Am simțit că ne completăm glumele chiar dacă el e mai irascibil și eu mai liniștit.Am înțeles amândoi ce înseamnă comedia pe tv.Ne-am completat reciproc pe ideea de a rade la televizor, de a face oamenii să radă.”  declara Andrei.

Totuși, prezentatorul a anunțat că nu va pleca definitiv din trust ci va veni cu o supriză pentru telespectatori.


Reclamă

Share.

Din anul 2018 am ocupat funcția de specialist comunicare și relații publice în cadrul Federației Patronatelor din Turismul Românesc, îmbinând astfel tainele comunicării cu legile riguroase și actele normative care vizează în mod direct sfera turismului/ospitalității. Lumea digitală mi-a captivat atenția, iar astfel am descoperit acest frumos drum al redactării articolelor media pentru publicațiile online aflate în continuă dezvoltare. Încă din anul 2020, în cadrul substantial.ro, am documentat, redactat și transmis cititorilor noștri informația clară cu maximă dedicare și responsabilitate.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro