Reclamă

De câteva zile, în industria muzicală apele sunt destul de agitate. Protagoniștii celui mai recent scandal sunt nimeni alții decât Gheboasă și Jandarmeria Română. Deși a trecut aproape o săptămână de când artistul a urcat pe scena de la Untold, abia de acum încolo se înrăutățesc lucrurile.

Ediția Untold de anul acesta a fost una nefastă pentru artiști, în special, pentru traperi. Deși poate părea surprinzător, statististicile de pe paltformele de streaming arată că cele mai ascultate genuri muzicale de la noi sunt manelele și trapul. Și, totuși, lumea s-a revoltat după prestația lui Gheboasă de la Untold.

Gheboasă este unul dintre cei mai de succes traperi de la noi. Aceasta are o comunitate impresionantă de fani și nu este de mirare că aceștia îl însoțesc peste tot. La Untold, mii de fani au cântat vers cu vers piesele sale, iar asta i-a alarmat pe cei de acasă, dar și pe Jandarmeria Română, care a ales să îl amendeze pe Gheboasă pentru limbajul instigator, obsecen și pentru rasism.

Delia, prima reacție în scandalul lui Gheboasă cu Jandarmeria Română. Artista a urcat și ea pe scena de la Untold
Social media

Delia, de partea lui Gheboasă

În momentul în care Jandarmeria Română a făcut acest pas, întreaga industrie muzicală și nu numai a început să se revolte. Mulți consideră că Jandarmeria a încălcat dreptul la libera exprimare a lui Gheboasă și că amenda nu-și avea rostul.

De aceeași părere este și Deluia, care a ales să facă parte din tabăra celor care îi iau apărarea lui Gheboasă. Artista s-a filmat și a postat un videoclip pe TikTok în care repetă la infinit unul dintre cuvintele „obscene” rostote de Gheboasă pe scenă.

Ieri, scandalul s-a amplificat și, pe lângă Gheboasă, Jandarmeria Română a decis să mai aplice câteva amenzi și altor artiști care au urcat pe scena de la Untold. Este vorba despre Cheloo, Ombladon și Macanache.

Cel mai probabil, acest scandal va mai continua, având în vedere că nu este nici prima și nici ultima dată când în piesele românești au fost folosite anumite cuvinte vulgare. În plus, așa cum a subliniat și Gheboasă, nu este rolul niciunui artist să educe copiii sau publicul prezent la un festival.

@deliaOaza ga…🍑🫶♬ original sound – Delia


Reclamă

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro