Reclamă

Delia Matache a fost o adolescentă rebelă și le-a dat câteva bătăi de cap părinților. Se pare că aceștia erau destul de autoritari cu ea, așa că vedeta nu a stat mult pe gânduri și a fugit de acasă. A încercat să le dea o lecție părinților și a luptat pentru libertatea ei. Cât timp a rezistat departe ce cei dragi?

Atunci când își amintește de adolescență, Delia spune că nu era pe aceeași lungime de undă cu părinții săi. Vedeta consideră că aceștia erau prea autoritari, iar faptul că la 18 ani avea o oră de venit acasă a enervat-o teribil, la acea vârstă. Așa că artista nu a stat mult pe gânduri și s-a revoltat. Și-a făcut bagajele și a plecat de acasă.

Deși era convinsă că va porni singură în viață, cântăreața nu a stat prea mult timp departe de casă. A fost nevoie de un telefon din partea mamei sale și s-a întors.

„Eu nu aş vrea să fiu un părinte cum erau părinţii mei, spartani. Erau prea autoritari, aşa era pe atunci. Mă certau din orice, pentru o notă la şcoală, orice. Bine, şi eu minţeam uneori.

La 18 ani am plecat de acasă. M-a enervat mama. Era cu chestii din alea, să fii la opt acasă. Mergeam şi eu la un film, la o întâlnire. Nu făceam chestii rele. Mi-am făcut bagajele de faţă cu ea şi am ieşit pe uşă, dar am uitat să-mi iau banii. Aveam nişte bani strânşi de la concerte, îi pusesem eu deoparte. M-am întors după ei. Am stat o lună cu chirie şi m-a sunat mama să mă întorc, că vorbesc vecinii aiurea.”, a declarat Delia, în cadrul unui podcast.

Delia, o adolescentă rebelă! Vedeta și-a făcut bagajele și a fugit de acasă. Cât timp a rezistat departe de părinți
Social media

Pe ce și-a cheltuit Delia primii bani

Delia și-a început cariera muzicală de la o vârstă fragedă și a reușit să cucerească publicul. Acum este una dintre cele mai cunoscute și apreciate artiste din țară și performează contra unor sume considerabile. Însă, la început de carieră era surprinsă că oamenii o plătesc pentru a cânta. Cu primii bani câștigați artista și-a îndeplinit o dorință și și-a cumpărat mai multe bijuterii.

„Eu am auzit că vom fi plătiți pentru eveniment. Și m-a șocat. Băi, luăm bani? La Constanța a fost concertul. Era prima piesă lansată! A bubuit cu prima! A fost bine, cumva eram noi, dar nu eram total necunoscuți. Și atmosfera aceea pe mine m-a șocat.  Cum, mă? Ne dau bani? Să cântăm?’. Da, așa trebuie. Ce tare!

M-am dus și mi-am luat niște inele din argint (n.r. din primii bani câștigați). De undeva de la Budapesta, știam eu o consignație unde mă opream eu când mă întorceam de la liceu și mă uitam la inele de argint. Din alea cu cruci, cum erau atunci, cu pietroaie. Și mi-am luat inele.”, a declarat Delia.


Reclamă

Share.

Absolventă a Facultății de Comunicare și Relații Publice, SNSPA. A urmat mai multe cursuri de Multimedia – Radio și Televiziune, activează în presa online de trei ani. În prezent este redactor al publicației Substanțial.ro. Este bine ancorată în tot ceea ce ține de showbiz și la curent cu ultimele noutăți.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro