În urma scandalului survenit în mediul online, Delia Matache a fost susținută atât de persoane publice, cât și de fani. A trecut mai bine de o săptămână de când artista a fost întrebată de un fan care este motivul pentru care a ales să nu devină mamă. Nefiind pentru prima dată când se confruntă cu astfel de întrebări, jurata ,,iUmor” a decis să-și exprime punctul de vedere. Declarațiile ei nu au fost pe placul majorității, iar de aici până a primi nenumărate comentarii de hate a mai fost doar un pas.
Delia Matache este una dintre cele mai cunoscute și mai apreciate personalități ale României. Are o carieră de succes în industria muzicală și a reușit să își construiască o viață la care unii doar visează. A fi persoană publică vine la pachet atât cu avantaje, cât și cu dezavantaje. Deși Delia Matache a încercat să își țină ferită de ochii lumii viața personală, există situații imprevizibile.
Prima reacției a Deliei Matache față de cei care i-au luat apărarea
După ce a început întreg scandalul, foarte multe persoane i-au susținut punctul de vedere și i-au luat apărarea Deliei Matache. Cântăreața a fost uimită de numărul persoanelor care au empatizat cu ea, însă a ținut să facă o mică precizare.
Pe contul personal de Instagram, Delia Matache a transmis faptul că nu este necesar să îi fie luată apărarea. A fost recunoscătoare pentru numărul mare de mesaje pe care le-a primit, însă consideră că ,,într-o lume normală la cap” nu este necesar un astfel de scandal.
”Vă mulțumesc foarte mult pentru mesajele de susținere, pentru videoclipurile pe care le-ați făcut, dar nu e nevoie să mă apere nimeni.
Nu am nevoie să fiu apărată. Într-o lume normală la cap nu am nevoie să fiu apărată, dacă vreau sau nu să mănânc ceva, să mă îmbrac cumva.
Nu puteți să-mi luați apărarea că am răspuns unor întrebări pe un live, nu suntem acolo, nu, mă sperie. Nu am nevoie să fiu apărată pentru că am răspuns unor întrebări.”, a fost mesajul transmis de Delia Matache pe rețelele de socializare.