Un concurent din cadrul emisiunii „iUmor” a scos-o din minți pe Delia.

Ce a spus Octavian Man în numărul său de roast! Delia Matache a răbufnit. Roast-ul concurentului în vârsta de doar 23 de ani, a făcut-o pe jurata „iUmor” să reacționeze. Delia a considerat glumele și miștourile pe care acesta le-a făcut la adresa mai multor vedete din România ca fiind total nepotrivite. 

Pentru Delia nu a fost nimic amuzant în cele spuse de Octavian Man. Vedeta a considerat că acesta a întrecut orice limită. Până și colegii săi de la masa juriului au rămași surprinși de reacția artistei. Tânărul concurent s-a folosit în numărul său de un moment dureros pe care Alexandra Stan l-a trăit. Mai mult decât atât, Octavian le-a pomenit în roast-ul său și pe Daniela Crudu și Laurette.

Delia Matache, deranjată de roast-ul lui Octavian Man: „Nu mi se pare amuzant să vii să faci glume…”

Numărul de roast al lui Octavian Man nu a fost deloc unul reușit, încât a stârnit o reacție dură a Deliei. A introdus în textul său un moment dureros trait de Alexandra Stan.

„Alexandra Stan, după 7 luni, a divorțat. Lucru care mă face să cred că relațiile ei intime seamănă cu episoadele în care Liviu Vârciu era invitat la nea Mărin. Adică, pe scurt, făcut mâncare și primit bătaie.”, a spus concurentul la iUmor

Delia nu s-a mai abținut și a comentat numărul acestuia. Ce a spus vedeta:

„E mișto să nu mai facem mișto de persoanele care sunt bătute. E mișto să nu râdem că Alexandra Stan a avut ochii negri. E un subiect despre care nu ar trebui să vorbești. Sunt femei care suferă de abuzuri. Nu mi se pare amuzant să vii să faci glume, să întărești chestia asta, făcând să pară o normalitate. Că nu e o normalitate să iei bătaie.”, a fost reacția Deliei

captură tv / social media

Ce a spus Ovidiu Man despre Daniela Crudu și Laurette

„De Laurette ați mai auzit ceva? Acum un an se zicea că ar fi prostituată. E femeie în toată firea, măi, nu e adevărat. Ea chiar și-a deschis un salon nou de masaj. Bine, masaj ca ea practică și Alina Plugaru, numai că Alina e filmată.

Primul lucru pe care Antena 1 îl caută atunci când se filmează „Insula iubirii” este să fie lângă Ocean. De ce? Pentru ca ispitele să fie în fiecare seară alături de peștii lor. 

Mă bucur că Antena 1 se gândește și la game-show-uri, că n-a mai avut de la <Te pui cu blondele>. Acum a apărut <Prețul cel bun>, unde oameni de rând trebuie să ghicească prețul diferitelor obiecte din sală. De obicei se începe cu ghicitul a ceva ușor. De aceea, primul lucru, au expus-o pe Daniela Crudu.” , a spus acesta

Deliei Matache nu i s-a părut nimic amuzant în numărul concurentului. Dimpotrivă, artista a spus că tot ce a prezentat sunt doar clișee obosite. Întrebată de colegul său Mihai Bendeac ce nu i se pare funny, vedeta a răspuns. Care a fost dialogul dintre Mihai Bendeac și Delia Matache

„Delia Matache: Nu e numărul meu preferat, îmi pare rău pentru el că are 23 de ani, nu era nimic fresh, nimic din conținutul lui. Nu știu dacă înțelegi, exact ce m-a deranjat. E vorba de niște clișee obosite, am mai auzit asta. Nu mai e funny, crede-mă, nu mai e funny pentru nimeni. Nu mai e funny, gata! A fost!

Mihai Bendeac: Nu mai e funny ce? Să faci glume despre vedete?

Delia Matache: Nu mai e funny să faci glume despre Daniela Crudu. Nu mai e funny!

Mihai Bendeac: Deci tu ai senzația că nu se mai pot găsi în momentul de față alte glume bune despre Daniela Crudu?

Delia Matache: Trebuie să fie bune. Nu doar că este prostituată. Nu mi se pare o glumă.”, a fost dialogul celor doi